Stiri din Bistrita

Meşterul popular Virginia Linul i-a chemat astăzi pe localnici să-şi amintească cum se muncea pe vremuri la câmp. În urmă cu 100 de ani, secerişul era una din activităţiile de bază ale obştei de pe valea Someşului

În vechime, începutul secerişului implica o răspundere deosebită, asumată de sfatul bătrânilor. „La seceriş trebuie să participe numai persoane curate, ca recolta să nu fie periclitată. Din acest motiv, primul snop este cules de un fecior şi lăsat pe câmp o zi întreagă, existând credinţa că astfel secerătorii vor fi păziţi de rele. Pe timpuri, secerătoarele chiar smulgeau câteva fire din snop şi se încingeau peste brâu, pentru a ţine departe durerile de mijloc", spune Virginia Linul.  

Dis-de-dimineaţă, în curtea meşterului popular Virginia Linul s-au adunat secerători de toate vârstele, veniţi aici pentru a-şi aminti cum se secera în urmă cu 100 de ani. Costumele populare sunt  cele din „Nunta Zamfirei" a lui George Coşbuc, piesele de rezistenţă fiind opincile şi vechile secere, realizate de meşteri din zonă. Grigoraş Bodescu, are 8 ani şi spune că îi place să participe la astfeld e activităţi. „E foarte frumos să vezi ceva despre care îmi povesteau doar bunicii, când mai mic. Cei ca mine numai aşa pot să aflecum era pe vremurile de altădată", spune Grigoraş.

„Tineretul ar trebui să vadă cum se face pâinea"

 Virginia Linul susţine că prin organizarea acestui eveniment vrea să reînvie tradiţia şi cultul muncii: „Ideea i-a aparţinut mamei mele. Dânsa a ţinut neapărat să arate şi nepoţelelor cum se munceşte cu adevărat. Vrem ca cei tineri să vadă cât de greu se ajunge la pâinea pe care părinţii le-o pun pe masă, cât de lung e drumul până la pâinea coaptă, câtă muncă şi transpiraţie", povesteşte meşterul popular. Aceasta mai spune că reînvierea tradiţiilor ar putea fi una din soluţiile pentru ieşirea din criza morală care s-a abătut peste societatea românească: „Vorbim de o tradiţie veche de sute de ani, o tradiţie care te obliga sp respecţi pământul şi natura. Astfel că după ce snopii sunt adunaţi, aceştia sunt aşezaţi într-un anumit fel, iar ultimul este obligatoriu orientat spre răsărit. Toate aceste obiceiuri sunt impuse de o lege nescrisă de respectare a naturii, în a cărei desfăşurare omul nu are voie să intervină. Iar în cazul obiceiurilor de recoltare, omului nu-i este permisă să ia acasă toate roadele pământului", adaugă Virginia Linul.

La sfâşitul secerişului, femeile fac o cunună pe care o aduc la gazdă acasă, la locul unde au făcut claca, pentru a simboliza hărnicia şi vrednicia acesteia. De asemenea, ţăranii lasă  pe câmp ultimele spice. În tradiţia populară se spune că în ultimele spice lăsate pe ogor netăiate se ascunde spiritul grâului în faţa morţii, reprezentată de seceră, pentru a putea rodi şi anul viitor. Generic, ultimele spice rămase pe câmp sunt cunoscute drept „barba lui Dumnezeu", „iepurele" sau „rodul pămîntului". „ Obiceiul împletirii în cunună respecta un ritual destul de complicat, ce aminteşte de pieptănarea fetei la nuntă. Cununa este asimilată coroanei fecioarelor,  un simbol solar cu rol de ofrandă, un simbol al abundenţei şi este  păstrată în casă la loc de cinste", spune meşterul popular.  

De obicei, cununa este adusă în casă de un alai, pe care gospodina îl răsplăteşte şi îl pune la ospăţ. Boabele din spicele ultimului snop sunt măcinate la ocazii speciale, iar din făină se fac colaci meşteşugit împletiţi.