Bistriţa: Spitalele, prea vechi şi nesigure, în caz de incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa extinctoarelor sau mobila depozitată pe culoarele centrelor medicale îngreunează evacuarea imediată în caz de incendiu. Majoritatea spitalelor din Bistriţa-Năsăud funcţionează în clădiri vechi, care au praguri prea înalte sau uşi care se deschid în interior şi nu în exterior, cum este recomandabil în situaţii de urgenţă

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a prezentat, săptămâna trecută, un raport cu principalele deficienţe întâlnite în unităţile sanitare din judeţ. Concluziile raportului, realizat în urma unor controale efectuate la începutul acestui an, relevă faptul că multe spitale din judeţ au probleme legate de siguranţă în cazul producerii de incendii şi că personalul medical nu este obişnuit cu exerciţiile de evacuare în situaţii limită.

Clădiri vechi, praguri prea înalte

Lt. col.dr.ing Constantin Florea, şeful ISU Bistriţa-Năsăud, spune că multe unităţi sanitare cu paturi din Bistriţa-Năsăud funcţionează în clădiri vechi, care nu sunt construite corespunzător cerinţelor prevăzute pentru facilitarea evacuărilor în caz de incendii. „O problemă de acest gen este la spitalul de pe Bulevardul Independenţei, unde clădirea este retrocedată şi e destul de dificil să se facă investiţii. Aceleaşi probleme sunt în toate casele săseşi care au praguri înalte", spune Florea. De altfel, pragurile de 2,5 centimetri, uşile care nu se deschid în direcţia de deplasare a persoanelor spre exterior şi materialele medicale depozitate pe holuri  sunt câteva dintre impedimentele descoperite de pompieri în spitale. „De exemplu, la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Susenii Bârgăului, este singurul loc în care am găsit un detector de fum", mai explică Florea. Acesta mai spune că personalul medical nu este suficient de obişnuit cu procedurile în caz de evacuare. „Am făcut multe simulări de evacuare în caz de incendiu, dar oamenii nu sunt obişnuiţi şi ar trebui să le intre în obicei", crede Florea.

image

„Este adevărat, dar cred că se şi exagerează"

Managerul Spitalului Judeţean, Mircea Buta, spune că, de când cu povestea incendiului de la maternitatea din Bucureşti, unele aspecte de siguranţă sunt voit exagerate. „La clădirile vechi cum să faci circuite de evacuare? Cred că nu sunt probleme majore în spitale, se mai exagerează. Da, este adevărat că multe funcţionează în clădiri vechi, iar unele lucruri ar trebui remediate: de exemplu dotarea cu extinctoare sau detectoare de fum, dar nu trebuie ca spitalele să fie tratate separat faţă de alte intituţii care au şi ele aceleaşi obligaţii. Şi noi, în spitalul de la Han, am primit nişte termene în care să ne încadrăm cu unele măsuri, cum ar fi uşile, care trebuie să se deschidă în exterior, nu în interior, şi o să facem şi asta, în timp. Problemele nu sunt grave", spune Buta.

image
Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite