Bistriţa: Simion Frunză: „În mină, frica de Dumnezeu dă naştere la înţelepciune”

Simion Frunză are 55 de ani. A lucrat tot ceea ce lucrează un om care porneşte de jos şi, vorba lui, ajunge tot jos. A fost, pe rând, ajutor de miner, vagonetar, miner „plin".

A dat cu târnăcopul  în toate minele din zona de nord-vest a Transilvaniei, de la Baia Mare şi până în Suceava. Cu doar 10 clase şi o şcoală profesională, Simion Frunză a ajuns preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Spune că a făcut profesionala de lăcătuşi la Cluj, ajungând chiar la Mija, una din fabriciile de armament ale României socialiste: „Într-un concediu am venit la Rodna, unde lucrau la mină patru fraţi de-ai mei, noi fiiind 10 fraţi la părinţi. Aşa, plăcându-mi între mineri am venit aici, mai ales că după moartea mamei a trebuit să mă duc şi eu undeva, iar între străini nu e niciodată bine, aşa că am venit acasă", îşi aminteşte Frunză. Spune că nu i-a părut rău de pasul făcut, mai ales că după trei ani de mină şi-a găsit şi liniştea sufletească, căsătorindu-se cu dragostea vieţii lui, Maria.

Simion Frunză îşi aminteşte de multe momente nefericite, gele ale vieţii de miner: „ Am fost gazat de două ori. O dată din cauza detonărilor pe care le executam în abataje, iar altă dată de fumul care îl scotea unul din utilajele de la exploataţie. Din cauza acestor evenimente deloc plăcute am făcut un preinfarct miocardic în 1990", povesteşte Frunză. Urmările celor 15 ani lucraţi efectiv între şobolani şi noroi până în genunchi sunt vizibili: „Am un reumatism destul de avansat, iar inima mi-e foarte slăbită, iar dacă stau mai mult timp în frig, mi se albesc degetele, asta din cauza trepidaţiilor ce veneau de la utilajele de exploatare, dar şi de la umezeala din subteran", spune Frunză.

El mai spune că nimeni nu iese sănătos din mină: „Unii surzesc, alţii fac fibroză, silicoză, iar cea care te scapă de aceste boli e doar moartea", susţine interlocutorul nostru.

Minerii au fost o forţă!

"O masă de manevră. Minerii nu au avut specialişti în diversiune, alţii se ocupau de treaba asta. Acum, oricum nu mai e important cine a înşelat pe cine. O situaţie similară a fost şi în cazul echipei de fotbal - nu scrie nicăieri că fotbalul din Rodna trebuie să meargă mai departe. Orice început are şi un sfârşit, iar acest lucru s-a întâmplat deja", spune Frunză. Fostul preşedinte al Asociaţiei de fotbal „Minerul Rodna" spune doar că fotbalul a murit în Rodna din cauza lipsei de bani şi a neimplicării autorităţilor locale.

De la vagonetar la preşedintele LSM Rodna

Drumul din măruntaiele pământului până la cele ale mişcării sindicale din România a fost unul greu, pentru că aşa a fost întreaga sa viaţă: „ Pentru că am lucrat în mai multe locuri din ţara asta şi am intrat în contact cu foarte mulţi oameni, am început să învăţ cum e comunicarea, cum  face aceasta, eu având o viziune mai liberală asupra vieţii. Aşa că, în 1992 am fost les vicepreşedinte la Ligă, iar din 1994 şi până în 2006 am ocupat funcţia de preşedinte al Ligii Sindicatelor Miniere din Rodna", îşi aminteşte Frunză. Pe durata celor 12 ani de mandat, la Rodna au venit pentru a dialoga cu minerii Emil Constantinescu, Petre Roman, Radu Berceanu.

PROFIL

Născut: 13 noiembrie 1955

Studii: 10 clase şi şcoala profesională

Starea civilă: căsătorit, patru copii

Ce-i place

Să citească ziare şi reviste de sport: „ E important sportul pentru noi toţi, dar mai ales pentru mineri. Cea mai frumoasă zi era duminică, atunci când mergeam cu toţii la meciul echipei nostre: Minerul Rodna", spune Frunză. El mai spune că o mare importanţă pentru viaţa sa o reprezintă Bierica: „Îmi place mult liniştea din bisericile noastre, e atât de plăcut să asculţi acea linişte. Poate că aşa e în rai", povesteşte Frunză.

Ce nu-i place

Minciuna şi oamenii făţarnici: „ În mină acest gen de oameni nu rezistă. Nu pot, pentru că acolo în subteran, oamenii trebuie să se iubescă între ei, depind unul de altul, sunt mai mult decât nişte camarazi. Trebuie să spunem adevărul, indiferent cât ne-ar costa dezvăluirile cu pricina", spune Frunză.

Întrebare şi răspuns

Cât de importantă e credinţă pentru un miner?

„Acolo jos, la 1500 de metri sub pământ, credinţa e totul. Cu ameninţarea zilnică a morţii, singura lumină vine de la Isus Hristos, credinţa este cea care îţi dă putere. Doar în întunecimea abatajului înveţi puterea rugăciunii, a isihasmului. Acolo, după ce vezi nişte accidente teribile, îţi explici zicala: Domnul a dat, Domnul a luat", spune Simion Frunză.