Bistriţa: Reabilitarea şcolii din Viişoara încurcă orarul elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcolarii din clasele V-VIII din cartierul bistriţean Viişoara vor începe cursurile după un orar special într-o clădire în reabilitare. Colegii lor din celelalte cartiere ale oraşului fac, în premieră, naveta în oraş, după ce Primăria Bistriţa a desfiinţat gimnaziile din Ghinda, Sigmir, Unirea şi Slătiniţa.

Pentru aproape 80 de copii de gimnaziu din cartierul bistriţean Viişoara, şcoala va începe pe 15 septembrie după un orar special fiindcă imobilul unde învaţă este în curs de reabilitare. Directorul unităţii de învăţământ din Viişoara, profesoara Clarisa Rus, spune că elevii vor intra în sălile de clasă la ora 11.30 şi vor termina lecţiile la ora 18.30 sau 19.00. „Lucrările de reabilitare au început la sfârşitul lunii aprilie şi sunt programate să se încheie la sfârşitul lui octombrie. Până atunci copiii vor învăţa în schimburi. Dimineaţa până la 11.30 vor face ore cei 69 de copii din clasele I-IV, iar de la ora 11.30 până la 18.30, cei aproape 80 de gimnaziu", explică directoarea Şcolii Generale din Viişoara. Orele vor avea 50 de minute, vor fi urmate de 10 minute pauză, iar pauza mare de 20 de minute va avea doar 10 minute.

Directoarea adaugă că banii pentru aceste lucrări, 3,7 milioane de lei, provin din fonduri europene datorită unui proiect realizat de Primăria Bistriţa. „După 31 octombrie orarul va reveni la normal. La Viişoara vor învăţa şi 10-12 copii din Sărata, un sat din apropiere, dar şi 5-6 copii care locuiesc în Viişoara şi făceau cursuri la şcolile din Bistriţa", mai explică Clarisa Rus.

Şcoala cu mansard şi lift

Proiectul de reabilitare a gimnaziului din Viişoara presupune mansardare. Directoarea şcolii aminteşte că la mansardă se vor amenaja biblioteca, sala profesorală, laboratoare de informatică, chimie şi fizică. „Vom avea şi lift pentru copii cu dizabilităţi. La ora actuală nu avem astfel de elevi, dar am avut cazuri în trecut", afirmă Clarisa Rus. Cu cei 3,7 milioane de lei se va dota şcoala cu mobilier nou şi aparatură electronică nouă (calculatoare, tablă interactivă etc).

Microbuze pentru naveta copiilor din cartiere

Viceprimarul Bistriţei, Florin Găurean, spune că din toamnă se vor introduce microbuze pentru copiii care vor face naveta din cartierele oraşului Ghinda, Sigmir, Unirea şi Slătiniţa. „Acum evaluăm situaţia. Vrem să vedem câţi copii sunt ca să ştim de câte microbuze avem nevoie", afirmă viceprimarul.

Primăria Bistriţa a alocat 2,4 milioane de lei pentru reparaţii curente la toate şcolile din Bistriţa. Dintre aceştia, 466.000 de lei sunt destinaţi igienizărilor care se fac în fiecare an, înaintea începerii cursurilor.

Casetă:

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Şcolar BN, elevii de la gimnaziile din Ghinda, Sigmir, Unirea şi Slătiniţa vor face, în premieră, naveta la unităţi de învăţământ din Bistriţa. Cei de la Ghinda şi Sigmir vor învăţa la Şcolile „Lucian Blaga" şi Generală nr. 1, cei din Unirea la Şcoala Generală „Avram Iancu", iar cei de la Slătiniţa la Şcoala Generală nr. 4.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite