Bistriţa: RECOMANDĂRI DE WEEKEND: Acrobaţii la circ şi tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii pot vedea zebre, elefanţi, şerpi şi zimbri
Copiii pot vedea zebre, elefanţi, şerpi şi zimbri

Bistriţenii se pot relaxa la acest sfârşit de săptămână la un spectacol de circ şi într-un turneu de tenis cu piciorul în familie.

Acrobaţii la circ

Bistriţenii care nu au apucat să ajungă la unul dintre spectacolele circului Garner  mai au o şansă. Circarii nemţi rămân în Bistriţa până duminică şi au câte două spectacole pe zi, programate de la orele 16.00 şi 18.30. Cei mici vor fi cu siguranţă cuceriţi de cele 45 de animale aduse de pe toate continentele lumii, dar şi de numerele de acrobaţie care îi vor lăsa cu sufletul la gură. Preţul unui bilet este de 30 lei pentru adulţi şi de 20 lei pentru copii. I.S.

Tenis cu piciorul în familie

Un turneu inedit de tenis cu piciorul va fi organizat sâmbăta dimineaţă la Baza Alex, din Bistriţa, strada Alexandru Odobescu numărul 9. Organizatorii cer ca echipele participante să fie obligatoriu formate din fraţi. Înscrierile pentru concurs se fac la sediul bazei sportive până azi la ora 19.00. Competiţia se aşteaptă să fie una  extrem de interesantă, în joc fiind puse premii atrăgătoare, cupe şi diplome. Pentru mai multe informaţii puteţi cere detalii la telefonul 0263-219010. S.B.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite