Bistriţa: Petru Rareş descalecă duminică a doua oară în Cetatea Ciceului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serbările Cetăţii Ciceului au programat anul acesta un scenariu medieval dedicat domnitorului moldovean care a stăpânit ţinutul. Primăria comunei Ciceu Mihăieşti a pregătit pentru ediţia de duminică un spectacol medieval cu arme, dansuri şi păpuşi medievale.

Iubitorii de spectacole medievale sunt aşteptaţi duminică la un festival cu arme, dansuri şi nelipsita scenetă tocmai lângă ruinele Cetăţii Ciceului, la 14 kilometri nord de centrul comunei. Serbările încep la ora 13,00 şi organizatorii, Primăria din Ciceu-Mihăieşti şi Asociaţia Bistriţa Medievală contează pe o prezenţă numeroasă : „Anul trecut, când am avut tot o scenetă medievală au fost cam 2000 de oameni, acum vor veni probabil mai mult", estimează Florin Săsărman, preşedintele Asociaţiei Bistriţa medievală.

Scenariul a fost scris de Florin Săsărman

Anul acesta sceneta istorică propusă spectactatorilor este intitulată  „Rareş în Ciceu. Sub semnul trădării". Scenariul a fost scris de Florin Săsărman, cel care va interpreta şi rolul domnitorului Petru Rareş, în cadrul unei lecţii de istorie pe viu. „cetatea Ciceului are foarte mulţi vizitatori, însă foarte puţini ştiu istoria locului. Cu astfel de scenetă, bazată pe o minuţioasă documentare istorică le spunem oamenilor ce s-a întâmplat.", explică Săsărman care nu numai că prezintă un scenariu o istoric, dar s-a şi antrenat ca lucrurile să iasă ca la carte. Pentru că nu ştia foarte bine să călărească, iar scenariul presupune o intrare în scenă a domnitorului Petru Rareş călare, după un drum epuizant din Moldova, unde a fost detronat, Săsărman a luat lecţii de echitaţie la Herghelia de la Beclean : „Domnitorul apare din pădure, este epuizat şi de abia se mai ţine în şa, aşa că trebuie să învăţ să stăpânesc bine calul", explică Florin Săsărman. Momentul evocat de scenetă este un episod important din biografia domnitorului moldovean şi din istoria locului. Practic,  cetatea Ciceului, o puternică fortificaţie a vremii  a devenit, pentru domnitorul Moldovei, Petru Rareş, şi familia sa, adăpost după ce turcii şi trădarea boierilor l-au îndepărtat de pe tron, în septembrie 1538. Un an şi jumătate, din 28 septembrie 1538 până în 25 ianuarie 1540  Petru Rareş a locuit între zidurile Ciceului, iar acceptarea adăpostirii acestuia s-a făcut cu dificultate, deoarece locuitorii s-au temut că vor fi atacaţi, ceea ce s-a şi întâmplat.

Alături de Săsărman la serbările Cetăţii Ciceului vor participa trupa de dansuri medievale„Nosa" precum şi numeroşi practicanţi ai artelor medievale.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite