Bistriţa: O firmă din oraş îşi recheamă angajaţii la muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veste bună pentru foştii angajaţi ai unei societăţi comerciale din judeţul Bistriţa-Năsăud, aceştia fiind rechemaţi la muncă.

Este vorba de producătorul de cabluri Iproeb Bistriţa, firma hotărând să recheme din şomaj tehnic un număr de 63 de salariaţi. „Toţi cei 63 de foşti angajaţi trimişi în şomaj tehnic la începutul lunii iulie, i-am rechemat la fabrică pentru că avem comenzi care trebuie onorate", spune managerul general al SC Iproeb SA, Ioan Chiciudean. Potrivit lui Chiciudean, în luna iulie, un număr de 63 de salariaţi ai firmei pe care o conduce, au fost trimişi în şomaj tehnic din cauza lipsei de comenzi. „Cei trimişi în şomaj tehnic au fost retribuiţi cu 75 l sută din salariul lunar, aşa cum este prevăzut în contractul de muncă", a adăugat managerul SC Iproeb SA.

Prima lună din acest an când Iproeb şi-a trimis angajaţii în şomaj tehnic a fost în iunie, fiind vorba de 59 de bistriţeni.

Iproeb Bistriţa are ca obiect de ativitate producţia şi comercializarea de conductoare din aluminiu, oţel-aluminiu şi oţel zincat, cabluri de tracţiune, cabluri şi conductoare din cupru, respectiv aluminiu izolate în PVC, cauciuc şi polietilenă, materiale electroizolante, izolatoare compozite, mijloace de automatizare şi diverse echipamente electrice.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite