Bistriţa: Monica Popa a muncit 36 de ani pentru 12 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Popa a fost profesoară la două şcoli speciale din Bistriţa. Primul ei salariu ca dăscăliţă a fost 1.510 lei, iar prima ei pensie, 1.522 de lei.

Provine dintr-o familie care a transformat meseria de dascăl în tradiţie. Vroia să devină medic pediatru, dar în ultimul an de liceu a făcut hepatită şi a fost internată în spital. Acolo i-a văzut pe copiii bolnavi şi s-a răzgândit crezând că nu va face faţă. Atunci s-a înscris la Facultatea de Psihopedagogie specială, care, în acea vreme, făcea parte, din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie al UBB Cluj-Napoca.

Orbul ajuns profesor

În timpul studenţiei a rămas uimită de inteligenţa şi tăria de caracter a unei persoane care nu putea auzi şi nici vedea. Este vorba de Vasile Adamescu care a reuşit să facă o facultate de psihopedagogie ca să-şi ajute semenii. „Ştiu că e mai în vârstă decât mine şi că acum este profesor la o şcoală de orbi din Cluj-Napoca. E impresionant cum un om cu atâtea deficienţe din naştere a reuşit să-şi creeze o carieră şi să schimbe ceva", mărturiseşte emoţionată profesoara.

Adamescu a fost adus de unul dintre profesorii săi din facultate la un seminar privind comunicarea prin vibraţiile sunetelor. „M-a şocat memoria lui Vasile. El i-a zis unui student că l-a mai întâlnit acum doi ani, însă că atunci avea un neg în mâna dreaptă. Toţi cei care eram la curs am rămas fără grai", povesteşte profesoara.   

Dascăli de „mâna a doua"? 

Aceasta detestă faptul că mulţi dascăli au idei preconcepute legate de copiii cu handicap şi îi privesc ca pe nişte „tinichele". „În plus, şi noi, profesorii de psihopedagogie specială, suntem văzuţi drept dascăli de mâna a doua. Nu am înţeles niciodată de ce. Şi noi facem performanţă. Dacă ai primit la clasă un copil care nu putea vorbi şi nu putea merge, iar după câţiva ani, el reuşeşte să vorbească şi să se exprime coerent. Aceasta nu e performanţă?", crede cadrul didactic.

Ea mai spune cu tristeţe că primul salariu de profesor a fost de 1510 lei, iar prima pensie, luată în vara aceasta, de 1522 de lei. „Am muncit 36 de ani pentru 12 lei?", se întreabă Monica Popa.

PROFIL

Născută: 4 iunie 1951, Ilva Mare

Studii: Facultatea de Psihopedagogie Specială din cadrul UBB Cluj-Napoca

Familie: căsătorită, un fiu de 35 de ani, Bogdan, şi o fiică de 34 de ani, Mălina

Ce-i place

Se relaxează tricotând şi citind bloguri. „Aproape zilnic intru pe internet şi citesc atât informaţii legate de sistemul de învăţământ, cât şi despre ce se mai scrie pe bloguri. Urmăresc textele postate de Mircea Badea, Victor Ciutacu, dar şi de alţi ziarişti", povesteşte profesoara. Îi mai place să se uite la emisiuni TV, dar nu politice, deoarece acestea o enervează.

Ce nu-i place

Este dezamăgită de tot ce se întâmplă în ţară. Monica Popa este nostalgică după Bistriţa adolescenţei sale când oraşul avea doar 15.000 de locuitori, nu 80.000 câţi are acum. „Nu era circulaţia infernală de astăzi şi încă nu plecaseră toţi saşii. Îmi aduc aminte ce frumoase ţinute avea săsoaicele", adaugă dăscăliţa.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite