Bistriţa: Maria Ştefania Oltean este campioană naţională la gimnastică ritmică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Ştefania Oltean
Maria Ştefania Oltean

La cei 10 ani, Ştefania sau Ştefi, cum o alintă cei dragi, are în palmares titlul de campioană naţională la panglică.

Fetiţa face sport de performanţă de la 5 ani. A ajuns să practice gimnastică ritmică dintr-o joacă. Ştefi a fost selectată de Laura Vălean, profesoară la Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa. Aşa a început să meargă la antrenamente care atunci erau de două ori pe săptămână, nu zilnic cum sunt acum. Antrenoarea ei, Floarea Sigartău, a observat că Ştefi are potenţial şi a încurajat-o să continue.„Îmi place mult gimnastică. Îmi place pentru că îmi ies bine elementele. Pun mult suflet în ceea ce fac. Altfel nu cred că aş reuşi", este de părere campioana. 

A concurat cu febră de 39 de grade Celsius

Ea este foarte conştiincioasă şi nu-i place să lipsească de la niciun antrenament. Anul trecut a participat la „Cupa Primăverii", o competiţie adresată liceelor de sport din toată ţara, desfăşurată la Baia Mare. „I-am spus mamei că trebuie să fie acolo. Simţeam că sunt în stare deşi aveam febră. Mama mi-a dat un nurofen şi a reuşit să-l convingă pe tata să mă ducă la concurs. Ar fi fost păcat să lipsesc", mărturiseşte Ştefi. La acea competiţie s-a descurcat bine, cu toate că nu se afla în cea mai bună condiţie fizică. A luat locul al IV-lea la individual compus.

„Nu mi-a venit să cred că, în 2008, la campionatele Naţionale Şcolare de la Reşiţa, că titlul de mică gimnastă mi-a revenit mie. Am fost foarte emoţionată. Anul acesta am câştigat premiul I la panglică la Campionatul Naţional de Gimnastică Ritmică de la Ploieşti", zice Ştefi.

Vrea să-şi depăşească modelul

Ştefi le admiră pe fetele de la lotul naţional de gimnastică ritmică din Bucureşti, în special pe Alexandra Piscupescu, una dintre cele mai bune gimnaste ale ţării. „Deocamdată vreau să devin la fel de bună ca  Alexandra. Îmi doresc să o întrec. Îmi plac exerciţiile ei pentru că sunt expresive. Ea mereu zâmbeşte", mai spune campioana din Bistriţa.

PROFIL

Născută: 25 august 2000, Bistriţa

Studii: este în clasa a IV-a la Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa

Familie: o soră mai mică de 5 ani, Alexia Cristina

Ce-i place:

Ştefi adoră să se plimbe cu bicicletă şi rolele prin parcul municipal cu sora ei mai mică şi cu mama. În timpul liber, îi place să se uite la desene animate pe Minimax, iar preferatele ei sunt filmele de desen animat Tom şi Jerry.

Ce nu-i place:

Fetiţei nu-i place când se ceartă cu sora ei, Alexia, care o tachinează mereu. Ştefi detestă să mănânce ochiuri, omletă şi spanac. Nu-i plac de nicio culoare. Fire conştiincioasă, gimnasta nu lipseşte de la antrenamentele zilnice, indiferent dacă sunt programate în weekend.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite