Bistriţa: Ion Costea este profesorul care crede într-o „şcoală” a părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este dascăl de limba şi literatura română de aproape patru decenii şi crede în ideea de muncă în echipă.

Ion Costea este unul dintre profesorii cunoscuţi din Bistriţa-Năsăud. Dascăl de limba română din 1973, el a descoperit pasiunea pentru literatură din copilărie. „Citeam foarte mult şi împrumutam cărţi de la biblioteca din comuna maramureşeană Lăpuş. Îmi aduc aminte cu mare drag de profesoara mea din gimnaziu care mi-a insuflat pasiunea pentru lectură. Era foarte exigentă şi avea darul de a te stimula să afli mai multe", povesteşte Costea. Deşi citea enorm pentru un copil de vârsta lui, profesorul spune că nu bănuia atunci că va alege ulterior o carieră în învăţământ. „Am citit aproape toate volumele de la biblioteca din satul natal. Ţin minte că în clasa a VIII-a am citit pe nerăsuflate, în podul cu fân, „Război şi pace" de Lev Tolstoi", mărturiseşte profesorul.

Acesta şi-a început cariera didactică într-o şcoală din mediul rural, în satul Fântânele din comuna bistriţeană Matei. „17 ani am predat copiilor de pe sate. A fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea. Atunci am realizat cât de important este rolul părinţilor în educaţia propriilor copii şi cât de necesară este o şcoală a părinţilor", explică Ion Costea.

Acesta consideră că părinţii nu sunt încă suficient de bine informaţi legat de ceea ce înseamnă şcoală şi activităţile şcolare. „Părinţii trebuie să ştie tot ce se întâmplă cu copiii lor la şcoală, cum se descurcă la ore, cum se comportă şi dacă întâmpină sau nu dificultăţi. Suntem oameni cu toţii si avem atât calităţi, cât şi defecte", adaugă profesorul care, de opt ani, este inspector şcolar responsabil cu activităţile educative. El crede că şi părinţi trebuie educaţi.

Lecţie în bibliotecă

A venit la Bistriţa prin transfer în 1990, iar prima sa lecţie de limba română a ţinut-o în biblioteca şcolii. „I-am dus pe elevii mei de la Grupul Şcolar Grigore Moisil în bibliotecă. Acolo le-am arătat cum se caută o carte, cum se întocmeşte o fişă de lectură, cu alte cuvinte le-am arătat universul cărţilor", este de părere profesorul.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

Care este cartea pe care fiecare dintre noi trebuie să o citească?

Biblia. Profesorii mei de la facultate mi-au spus că prima carte a omenirii este Biblia. Însă ea nu e o carte uşor de citit şi lectura ei trebuie făcută în timp, pe măsură ce acumulezi cunoştinţe, ceea ce îţi permite să înţelegi mai mult.

PROFIL

Născut: 11 septembrie 1951, comuna Lăpuş din judeţul Maramureş

Studii: master în managementul educaţiei la Universitatea „Vasile Goldiş"

Familie: căsătorit, o fiică

Ce-i place

Iubeşte natura şi ieşirile în mijlocul ei. „De câte ori am ocazia mă plimb. Am o casă în zona de câmpie a judeţului şi, când am timp, merg acolo să mă relaxez acolo. Ador mirosul de iarbă, pitorescul peisajului şi tot ce înseamnă natură", mărturiseşte profesorul.     

Ce nu-i place

Detestă minciuna, făţărnicia şi oamenii care nu sunt oameni. „Nu-mi plac persoanele care nu ştiu să-i respecte pe ceilalţi, care nu-şi ţin cuvântul dat şi pe care nu te poţi baza", adaugă Ion Costea. 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite