Bistriţa: Instituţiile bugetare din BN se pregătesc de concedieri colective

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concedierile colective anunţate la nivel naţional de premierul Emil Boc se vor materializa şi la nivelul principalelor instituţii bugetare ale judeţului Bistriţa-Năsăud. Afectate vor fi Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, primăria Bistriţa urmând să găsească alte soluţii pentru reducerea cheltuielilor cu personalul angajat.

Instituţia Prefectului

Prefectul Cristian Florian spune că nu are de ales, doar că a lăsat la latitudinea directorilor de servicii din cadrul instituţiei pe care o conduce să-şi facă curăţenie în propria ogradă: „ Am decis să las la latitudinea fiecărui director de serviciu să-şi lămurească problema, să decidă cu maximă responsabilitate numărul celor care trebuie să plece. Ei ştiu cum trebuie să arate organigrama, pentru ca acea direcţie să funcţioneze", spune Cristian Florian. El a apeciat că din Instituţia Prefectului vor pleca 14 oameni din cei 82 angajaţi: „Salariile tuturor celor care sunt angajaţi aici au fost reduse cu 25 la sută, nu este deloc simplu", explică prefectul de Bistriţa-Năsăud. Cristian Florian a mai precizat că numărul celor care vor pleca este variabil, pentru că ar putea fi concediaţi şi bugatari care au salarii mari:" Trebuie să ne încadrăm într-un buget de salarii redus cu 25 la sută", a conchis Cristian Florian. Prefectul mai menţionează că dacă reducerile vor fi mai masive, atunci directorii vor deveni doar şefi de servicii.

Activitatea la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bistriţa-Năsăud nu va avea de suferit. Asta, cel puţin ne-a spus şeful acestei serviciu, comisarul-şef Ioan Iacob: „ Noi nu facem obiectul acestor concedieri colective. Deşi serviciul are o dublă subordonare, una la Prefectura, alta la Direcţia de Paşapoarte, salariile ne sunt asigurate din fonduri speciale. De altfel, la ora actuală, abia facem faţă cererilor mari de paşapoarte cu cei 15 angajaţi pe care îi avem", explică comisarul-şef Ioan Iacob.

Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud ar putea să nu fie afectat de reducerile de personal cerute de Guvern, având în vedere că numărul actual de angajaţi este cu 157 de persoane mai mic decât norma maximă calculată de Instituţia Prefectului. Adminstratorul public al judeţului, Vasile Negruşeri susţine că organigrama Consiliului Judeţean ar trebui să conţină maximum 444 de posturi, exceptând Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în conformitate cu noile norme.
La ora actuală, Consiliul Judeţean are ocupate 287 de posturi, dintre care trei sunt cele de preşedinte şi vicepreşedinţi, 96 sunt în aparatul propriu al CJ, 22 persoane sunt angajate la Camera agricolă judeţeană, 71 la Centrul judeţean pentru cultură, 72 la Complexul muzeal judeţean iar 23 la Biblioteca Judeţeană. În schimb, Direcţia de asistenţă socială numără în total 672 angajaţi, incluzând şi asistenţii maternali.
"Rămâne la latitudinea preşedintelui Liviu Rusu cum va arăta viitoarea organigramă şi, care, va trebui să primească cel puţin acceptul formal al Consiliului Judeţean. Sigur că vor pleca oameni, legea e una pentru toţi, dar sperăm că numărul acestora va fi cât se poate de mic", spune Negruşeri.

Primăria Bistriţa

Primarul Ovidiu Teodor Creţu spune însă că în instituţia pe care o conduce nu există personal excedentar. „În urma modificărilor apărute la OG 273 privind finanţele publice locale, în care se dă şi un algoritm de calcul al numărului maxim de angajaţi pe care care poate să îl aibă o primărie, municipalitatea poate să facă noi angajări, dar acest lucru nu îl voi face având în vedere situaţia de la nivel naţional. La ora actuală, cu tot cu asistenţii personali avem 1090 de angajaţi", a precizat Creţu. Primarul spune însă că media de 498 de angajaţi nu este bătută în cuie şi că formula de calcul ţine cont de mai multe variabile: „În această formulă nu vor intra mai multe servicii: precum Direcţia de Servicii Publice, Poliţia Comunitară  şi altele", arată Creţu.

Reamintim faptul că premierul Emil Boc le-a atras atenţia prefecţilor în cadrul unei videoconferinţe că responsabilitatea pentru restructurarea aparatului bugetar le aparţine, problema trebuind să fie rezolvată până pe data de 16 august. Ordonanţa guvernamanetală care vizează reducerile din administraţia publică locală a intrat în vigoare pe data de 6 iulie.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite