Bistriţa: „I like to movie’t “, proiectul de vacanţă al tinerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul se adresează tinerilor cu vârste între 14 şi 23 de ani şi este iniţiat de Clubul Leo Bistriţa. Timp de trei săptămâni, tinerii care se înscriu la teambilding până duminică, au şansa să participe la cursuri de formare şi să realizeze un film care va fi premiat de organizatori

Proiectul „I like to movie't ", aparţine tinerilor de la Clubul Leo, o echipă de voluntari care face parte din Clubul Lions Bistriţa. Proiectul vrea să adune 15 tineri pe care să îi iniţieze în cursuri de comunicare, creativitate, producţie de film, dar şi scenariu sau regizarea unui film. Înscrierile se fac gratuit, până duminică, la ora 16.00, prin completarea unui formular şi trimiterea lui prin e-mail la adresa clubfilmbistrita@yahoo.com. Regulamentul de înscriere poate fi accesat la adresa http://clubleobistrita.blogspot.com.

Pregătire şi producţie

În urma înscrierilor, vor fi selectate trei echipe de câte cinci persoane, care vor trebui să îşi repartizeze rolurile de scenarist, regizor,  editor film, regizor şi actor. Fiecare echipă trebuie să aibă minimum o cameră video. În perioada 26-30 iulie, tinerii selectaţi vor participa la cursuri de formare susţinute de specialişti în domeniul filmului şi al teatrului. „Camelia Toma va susţine cursul de teatru, iar Vald Petri, pentru că este familiarizat cu producţia de film, va preda regizarea şi proiecţia unui film. La final, tinerii vor trebui să realizeze un film de 8-10 minute, care va fi apoi jurizat", explică Adrian Solcan, coordonatorul proiectului. Acesta adaugă că participanţii vor avea 12 zile la dispoziţie, timp în care vor sta în producţie. În data de 14 august, cursanţii vor fi  premiaţi. „Premiile vor consta în tricouri care pot fi purtate de cinci persoane, dar  vom da şi cupe realizate de membri Clubului Leo", mai spune Adrian. Filmul pe care vor trebui să îl pună cap la cap participanţii  are ca subiect necesitatea utilizării maşinilor într-un mediu poluat  şi se va fi intitulat „Chiar avem nevoie de maşină în Bistrița?". Scopul acestui exerciţiu propus de voluntarii bistriţeni este acela de a încuraja dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare, dar  are ca şi obiectiv şi promovarea voluntariatului în rândul tinerilor bistriţeni.

Clubul Leo activează de mai bine de un an în oraş şi au avut până acum diverse acţiuni în care au angrenat tinerii bistriţeni: campanii prin care i-au familiarizat pe liceeni cu noţiunile de mediere a conflictelor şi acţiuni în care au oferit diplome celor care zâmbesc pe stradă.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite