Bistriţa: Festivalul „Zbor“ şi-a desemnat câştigătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rebclub a căştigat premiul pentru cel mai original text şi scenariu
Rebclub a căştigat premiul pentru cel mai original text şi scenariu

Marele Premiu al Festivalului de Teatru „Zbor", care a avut loc sâmbătă, la Sinagoga din Bistriţa, a fost câştigat de Trupa „Amorezii" din Târgu-Mureş.

Pentru piesa „Mă însor în Padova", trupa mureşeană, condusă de profesorul Rareş Budileanu, a câştigat Marele Premiu, iar Tamara Chebuţiu, din aceeaşi trupă, premiul pentru cea mai bună actriţă. Trofeul câştigat de Tamara a fost împărţit cu Raluca Bursan de la „Reb Club", juriul neputând să le delimiteze pe cele două eleve.

La finalul festivalului, juriul - format din actorii Camelia Rus, Alina Negrău şi Daniel Deac (membrii trupei „Silent Theatre" din Satu Mare), Ana Câmpan (reprezentată a Consiliului Local al Tinerilor) şi profesorul de teatru antic din Italia Francesco Alderuccio  (preşedintele juriului) -  a premiat cele mai reusite reprezentaţii.

Acestea sunt:

- Premiul pentru cel mai bun spectacol - trupa „Amorezii" de la Colegiul „Papiu Ilarian" din Târgu-Mureş

- Premiul pentru popularitate - trupa „Corint" de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu" Bistriţa

- Premiul pentru originalitate (text/scenariu) - trupa „Reb Club English Drama" de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" Bistriţa

- Premiul pentru originalitate şi scenografie - trupa „Corint" de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu" Bistriţa

- Premiul pentru dificultatea textului ales - trupa „Instinct" de la Colegiul Naţional „Petru Rareş" din Beclean

- Premiul pentru regie şi costume - trupa „Helios" de la Palatul Copiilor Bistriţa

- Premiul pentru cel mai bun exercitiu teatral - trupa „Exercitii de teatru" de la Grupul Şcolar „Grigore Moisil" Bistriţa

- Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină - Tamara Chebuţiu (trupa „Amorezii") şi Raluca Bursan (trupa „Reb Club English Drama")

- Premiul pentru cea mai buna interpretare masculina - Paul Istrate (trupa „Helios") şi Titieni Tiberiu (Trupa Reb Club English Drama)

- Premiul pentru cel mai bun rol secundar - Raul Gălan (care activează atât în trupa „Corint", cât  şi în „Helios") şi Ioan Handrea (Trupa „Exerciţii de teatru" Bistriţa)

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite