Bistriţa: Emil Mocian este „avocatul“ profesorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crede cu tărie în ideea de sindicat şi regretă că unii profesori pun egal între membru de sindicat şi cotizaţie.

Emil Mocian predă educaţie fizică de aproape 40 de ani, iar de la Revoluţie a intrat în sindicat pentru că este de părere că trebuie să fie cineva care să apere interesele dascălilor. „Inevitabil, într-un loc de muncă apar conflicte, iar atunci cineva trebuie să discute cu patronatul şi să se ajungă la un numitor comun", explică Mocian. Acesta se consideră un fel de avocat care luptă pentru profesori. S-a lovit de nenumărate ori cu situaţii în care a trebuit să descâlcească intrigile ţesute de unii şi să facă dreptate. „Am întâlnit o grămadă de situaţii în care unor dascăli li s-a redus pe nedrept activitatea didactică pentru ca alţii să le ia locul, alţii cu pile. Din păcate, încă mai funcţionează sistemul pilelor, ceea ce nu este deloc bine", mai spune sindicalistul.

El se bucură atunci când reuşeşte să rezolve situaţiile neplăcute în care ajung, fără voia lor, unii profesori. „Îmi place să-i ajut pe oameni, de aceea mă documentez foarte bine înainte să mă apuc de treabă. În plus, nu pot înţelege raţionamentul unor primari din judeţ care refuză să deconteze transportul dascălilor ce îi învaţă carte pe copii din propriile comune. Cred că aceştia dau dovadă de prea multă rău-voinţă şi nu înţeleg de ce. De nu ştiu câte ori m-am lovit de astfel de cazuri", adaugă bărbatul.

Membrii de sindicat, nu cotizanţi

Mocian regretă că unii dintre profesori nu se implică cum trebuie în acţiunile de sindicat, că spun una şi fac alta. „Deşi mulţi mă asigură că vin la mitinguri, în realitate, la acele proteste nici nu se obosesc să meargă. Vreau ca oamenii să nu fie doar cotizanţi, ci membrii de sindicat cu tot ce presupune această calitate", susţine sindicalistul.

A învăţat la „fabrica de domni"

Deşi tatăl lui vroia să-l vadă medic, el s-a opus şi s-a făcut profesor de sport pentru că a simţit că are har pentru această meserie. Nu s-a înşelat. A făcut şcoală la actualul Colegiu Naţional „Liviu Rebreanu" din Bistriţa sau, aşa cum îi spunea tatăl său când era mic, la „fabrica de făcut domni". „Nu întelegeam ce vrea să zică tata cu această fabrică, aşa că, într-o zi, m-am furişat împreună cu un amic şi am intrat în şcoală. M-a impresionat uşa mare, de-a dreptul uriaşă, pentru un copil de 6 ani cum eram atunci. Am deschis-o fără să mă vadă nimeni şi marea mi-a fost mirarea când nu am văzut niciun strung cum credeam eu că sunt în fabrici. Când am ajuns acasă mi-a explicat tata cum e cu strungul", povesteşte zâmbind Mocian.

În timp i-a dat dreptate tatălui său întrucât toţi colegii săi de an au ajuns departe şi toţi au „lucrat cu pixul", deci s-au făcut domni.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

 Ce credeţi că le lipseşte profesorilor în ziua de azi?

Banii! Însă e ceea ce ne lipseşte tuturor. Atâta timp cât îi ceri unui profesor să-şi facă meseria, trebuie să-l şi plăteşti pe măsură. Unora le lipseşte şi o pregătire profesională temeinică, dar asta e o altă poveste. Învăţământul a scăzut foarte mult pentru că nu i se acordă importanţa pe care o merită.

PROFIL

Născut: 5 martie 1953, Bistriţa

Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport  Bucureşti

Famile: văduv, doi copii

Ce-i place:

Iubeşte să citească mult în timpul liber, îndeosebi cărţi de istorie pentru că este un naţionalist convins. Îi mai place să înoate şi să urmărească piese de teatru la televizor când nu poate vedea pe viu. Mocian adoră să gătească orice fel de mâncare. La oameni apreciază sinceritatea.

Ce nu-i place:

Detestă mitocănia, meschinăria, ignoranţa şi, în general, lipsa de caracter a oamenilor. Mocian nu suportă ignoranţii fiindcă nu se poate comunica cu ei. Nu-i mai place blazarea.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite