Bistriţa: Cinci tineri au fost reţinuţi pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noaptea trecută poliţiştii de la Crimă Organizată au percheziţionat 8 case şi au interogat 14 tineri. Cinci dintre aceştia, suspecţi de trafic de droguri provenite din Austria şi Ungaria vor ajunge azi în faţa judecătorilor

Poliţiştii de la Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa Năsăud susţin că urmăresc gruparea din care fac parte cei cinci reţinuţi de noaptea trecută încă din 2010. Potrivit unui comunicat de presă al IGPR grupul era specializat în introducerea în ţară de droguri de mare risc, trafic şi consum ilicit de droguri, precum  şi punere la dispoziţie a unui spaţiu amenajat pentru consumul ilicit de droguri. Poliţiştii susţin că suspecţii aduceau mefedronă (sare de baie) din Austria  şi Ungaria pentru a le vinde  tinerilor din Bistriţa, cu sume cuprinse între 100-150 lei gramul.

VEZI cine sunt tinerii reţinuţi vineri pentru trafic de droguri

„În urma efectuării percheziţiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor unităţi de stocare a memoriei, telefoane mobile, cartele telefonice, cântare digitale, sume de bani precum şi aproximativ 15 grame de substanţe suspecte a se afla sub control naţional, care urmează să fie analizate în laboratorul de analiză şi profil al drogurilor", anunţă biroul de presă al IGPR. Cei 5 tineri reţinuţi vor fi duşi astăzi în faţa judecătorilor pentru confirmarea mandatelor de arestare.


 

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite