Stiri din Bistrita

Bistriţa: Cabana lui Nicolae Ceauşescu de la Dealul Negru a fost scoasă din circuitul turistic

24 iulie 2010, 16:06 |  Autor: Alin Cordoş | 

Cuvinte cheie: bistrita, transilvania, dealul negru, cabana lui ceausescu,

Cabana lui Ceauşescu

bistrita

Cabana lui Ceauşescu

 

Locul unde fostul dictator comunist venea pentru a vâna cei mai frumoşi urşi bruni din nord-vestul Transilvaniei trebuie reabilitat din temelii, costul minim fiind de 300.000 de lei.


Cabana de la Dealul Negru este una din locaţiile care au intrat în legendă şi în folclorul urban şi rural. De la cei mai cunoscuţi locatari, Nicolae şi Elena Ceauşescu, aici ajungând chiar şi generalul Ioan Mihai Pacepa, până la Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu, cabana de la Dealul Negru rămâne un loc unde găseşti istorie la tot pasul. Interesant este faptul că aici se organizau cele mai mari şi adevărate vânători de urs brun, fapt rămas valabil şi la această oră, în zonă existând o populaţia de urs brun, a cărei concentraţie depaşeşte toamna 100 de exemplare.


Mai puţini turişti, mai mulţi vânători

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Bistriţa, Adriana Bartha, a confirmat ieşirea cabanei din circuitul turistic general : « Practic, discutăm de scoaterea cabanei din marele circuit turistic, ea rămânând, totuşi,  la dispoziţia turismului montan în perioada când nu se organizează vânători. Nu uitaţi că discutăm de un fond de vânătoare mai special, dar şi de faptul că construcţia de aici care a fost ridicată în 1974 trebuie reabilitată din temelii, costul intervenţiei fiind de minim 300 de mii de lei", spune Bartha. Ea a mai precizat că la Dealul Negru, turiştii prea gălăgioşi nu pot fi cazaţi în timpul lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie, atunci când sosesc aici grupurile de vânători: " E mai simplu cu vânătorii pentru că ei se mulţumesc şi cu mai puţin, mulţi dintre aceştia preferând să facă pândă în aer liber, aşa cum e normal", povesteşte Adriana Bartha.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Silvice Bistriţa, în zonă a fost interzis accesul  ATV-urilor. O mare problemă face referire la accesul spre cabană, drumul fiind aproape inexistent, parcurgând o distanţă de 30 de km.  

Amintiri despre vânătoare

Unul din vânătorii cunoscuţi în zonă, Anton Vlad, fost ministru secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Mediului din guvernul Radu Vasile, spune că fondul de vânătoare de la Dealul Negru este unul cât se poate de special : " Nicolae Ceauşescu era un vânător pasionat, iar la Dealul Negru, găseşti în afara ursului brun, mistreţi dar şi exemplare superbe de cerbi. Îi plăcea foarte mult aici. Este un rai al vânătorii şi al vânătorilor. Acolo sunt întrunite cele trei condiţii esenţiale pentru existenţa unui vânat de calitate: hrană, linişte şi adăpost", spune Vlad. Potrivit lui Anton Vlad, urşii sunt mari amatori de fructe, iar în zonă există livezi de peri plantate de saşi în perioada interbelică.

Cifre şi date

Cabana este amplasată la aproximativ 40 de km de municipiul Bistriţa, într-o regiune colinară din piemontul Călimanilor.

Locuri cazare : 20

Preţ : 65 de lei pe noapte

În vecinătatea cabanei sunt trei elioporturi

4000 de euro este preţul pentru vânarea unui urs




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Valer Negruşa a vânat cu Ceauşescu

    Este vânător cu acte în regulă de 30 de ani. „Mândria" sa este un trofeu de urs bătrân de vreo ...

    Două femei băgate în spital de un şofer care a mai provocat un accident şi în noaptea de Anul Nou

    Două femei au fot lovite joi de o maşină trotuar în Uriu pe DN 17 în judeţul Bistriţa-Năsăud. Ş ...

    Laleaua pestriţă e în floare în Bistriţa-Năsăud

    Cele mai rare lalele din ţară au înflorit într-o pădure de stejari, rezervaţie naturală, din sa ...

    Delia Budeanu, prezentatoare de televiziune: „Respiram în TVR un aer perfect controlat“

    Delia Budeanu (62 de ani), cunoscuta crainică a Televiziunii Române, de dinainte şi de după Rev ...

    Festivalul „Laleaua Pestriţă“ la Orhei

    Localnicii de pe Valea Budacului se vor aduna în acest weekend la Orheiul Bistriţei. Aceştia vo ...

    Peisaje de basm la Cluj după prima ninsoare „adevărată“

    Ninsoarea care a început noaptea trecută a acoperit Clujul cu un strat de zăpadă, care în aceas ...

    S-a redeschis circulaţia pe Dealul Negru, dar se circulă greu, în coloană

    După câteva ore de staţionare, s-au format coloane de zeci de kilometri de tiruri, motiv pentru ...

    Prognoze sumbre la început de an: Zona euro este tot mai aproape de destrămare

    Directorul executiv al Standard Bank, Peter Sands, avetizează că există o probabilitate tot mai ...

    Cele mai rare lalele din ţară au „împestriţat“ Orheiul Bistriţei

    Bistrița-Năsăud are  la Orhei cel mai mare areal cu lalea pestriță din țară. Floarea, o ...

    Bistriţa:Casa lui Ceauşescu se transformă în restaurant de fiţe

    Imobilul a fost cumpărat anul acesta de proprietarul mai multor pizzerii.Ridicată în anii 30 de ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole