Bistriţa: Andrei Pandea-Antonescu sculptează pentru oameni
0
Pasionat de artă încă de mic, Andrei este un tânăr ceramist implicat în proiecte umanitare.
În copilărie, Andrei visa la o carieră în uniformă militară. „Cred că aveam multe rude care erau cadre militare şi de asta mi-am dorit şi eu să devin unul. Apoi, am fost convins de părinţi să mă îndrept spre arte", povesteşte tânărul. Firea de artist, spune Andrei, a „moştenit-o" de la naşul său de botez, artistul Mircea Mocanu, cel care este mentorul lui. De la cinci ani, a luat prima pensulă în mână şi a participat la expoziţii de pictură, la Casa Pionierilor. „În clasa a X-a, Alexandru Gavrilaş m-a tăiat de pe lista celor care s-au înscris la pictură murală şi m-a trecut la sculptură, o secţie care avea mai puţini înscrişi, pentru că e arta care se face în murdărie şi puţini o aleg", povesteşte Andrei. Pentur el, însă, sculptura e tridimensională şi îi place pentru că poate simţi forma lucrărilor pe care le face. „Sculptura are o anumită putere de impact mai mare decât orice artă", este convins ceramistul. Când intră în atelier, Andrie spune că are nevoie de stare de spirit specială, de multă linişte. „Trebuie să beau două ceşti de cafea şi, ar fi minunat dacă nu aş avea griji, atunci când mă apuc de sculptat. «Corul Inocenţilor», însă, a fost o lucrare care a curs de la sine", mărturiseşte artistul.
Un artist cu suflet mare
Animat de un simţ civic greu de întâlnit în societatea de azi, Andrei declară că tot ceea ce-şi doreşte este ca lucrările care ies din mâinile lui să aline suferinţa altor oameni. A şi făcut primul pas, în urmă cu o săptămână, când şi-a prezentant prima lucrare realizată în scop umanitar, expoziţia de figurine din ceramică „Corul Inocenţilor". „Am lucrat şase luni, câte 12 ore pe zi, pentru a termina lucrarea şi expoziţia a meritat acest efort. Am stat două săptămâni în cort, în curtea casei tatălui meu, şi m-am rupt de lume pentru a putea termina lucrarea", spune ceramistul. La finalul celor şase luni de trudă, Andrei a dat viaţă unui număr de 6.000 de figurine, o comunitate compactă, de emoţii şi sentimente, prin care Andrei a vrut să arate oamenilor cu dizabilităţi că au un sens în viaţa lui. „Expoziţia nu este completă. Urmează să mai sculptez vreo 3.000 de figurine, iar apoi le voi dona asociaţiilor pentru diabetici din Cluj şi în jur de 3.000 de figurine vor fi donate bistriţenilor", spune Andrei. Acesta adaugă că cel mai mult îşi doreşte să reuşească să realizeze cât mai multe proiecte umanitare. „Regret că a trebuit să se întâmple aşa: să se îmbolnăvească de diabet Şerban, fiul meu, pentru a mă apuca de astfel de lucrări. Ceea ce îmi doresc este ca viitoarele expoziţii să fie o îmbinare de artă şi simţ civic", mărturiseşte artistul.
Întrebare şi răspuns
Ce impact a avut expoziţia ta în Bistriţa?
Am auzit foarte multe părerei, de tot felul şi asta, cred eu, arată că a avut impact. Mai bine de 90 la sută din păreri au fost pozitive şi toată lumea mi-a spus că expoziţia şi-a atins obiectivul: a reuşit să atragă atenţia, oamenii au fost curioşi să afle despre ce e vorba. Consider că această campanile de informare a fost un succes.
PROFIL
Născut: 26 mai 1985, în Bistriţa
Studii: Universitatea de Artă Plastică din Cluj-Napoca, secţia sculptură
Familie: divorţat, are un copil
Ocupaţie: ceramist
Ce-i place:
Artistul bistriţean spune că , de fiecare dată când are un minut liber, vrea să îl petreacă alături de fiul lui. „Fug la fiul meu. Mă izolez complet de lume şi sunt partenerul lui de joacă.Când sunt cu Şerban, mă simt cel mai fericit. Sunt un familist convins. Îmi plac şi călătoriile", mai spune Andrei.
Ce nu-i place:
„Am văzut Bistriţa trei zile şi am rămas dezamăgit. Mulţi oameni treceau printre figurinele şi se întrebau dacă le lovesc, câte se sparg. Din punctul meu de vedere, oamenii au nişte reacţii care nu mi se par normale. Nu-mi place că oamenii alaergă mereu după bani şi uită detaliile care contează cu adevărat în viaţă", spune Andrei.
Se încarcă comentariile...
