Bistriţa: Alexandra Clapa este arbitru în sportul rege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De trei ani arbitrează meciuri ale echipelor de fotbal din Bistriţa-Năsăud. Alexandra adoră fotbalul pentru că este un sport care uneşte oameni de toate vârstele, etniile şi continentele.

Îndrăgeşte fotbalul de când se ştie şi a vrut să materializeze cumva pasiunea ei pentru acest sport. De aceea s-a făcut arbitru asistent încă de pe băncile liceului. „Pentru mine, fotbalul e un mijloc de relaxare. Eram în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Andrei Mureşanu din Bistriţa şi aveam câţiva prieteni care erau arbitrii. Ei au tot insistat să mă apuc şi eu. Mi-am zis de ce nu? M-am apucat să citesc regulamentul chiar înainte de a merge la cursuri", explică tânăra. Era în vara lui 2007 când a sunat-o unul dintre arbitrii cu care e prietenă şi a anunţat-o că se fac cursuri. „ A fost o decizie grea, un amalgam de sentimente, de la bucurie, emoţie, frică, entuziasm. Dar mi-am luat inima în dinţi fără să zic nimănui nimic şi am mers la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Cursul era pe terminate şi a trebuit să recuperez singură. Testele fizice le-am trecut cu brio, iar la examenul scris am luat cea mai mare notă", mărturiseşte tânăra.

La început nu a crezut că va rezista în această lume a bărbaţilor. Alexandra spune că fiecare meci este o experienţă plăcută. Pentru ea este aparte sentimentul pe care îl are după o partidă foarte grea în care prestaţia ei a fost una foarte bună şi s-a bucurat de aprecierea colegilor, observatorilor şi jucătorilor. Alexandra uită de tot în momentul în care se fluieră începutul meciului. „E greu de exprimat în cuvinte şi poate greu de înţeles pentru cei dinafară", explică Alexandra.

Microbiştii sunt sceptici

Ea mai spune că, de obicei, bărbaţii nu au încredere în capacităţile unei femei în ceea ce priveşte sportul rege, dar în timp se obişnuiesc, mai ales dacă evoluţiile de pe teren sunt bune. „Mai sunt şi unii spectatori care te trimit la cratiţă sau la făcut prăjituri, dar nu toţi văd lucrurile astfel. Jucătorii sunt mai liniştiţi în momentul în care e şi o femeie pe teren. Am observat că nu mai înjură la fel de mult", zice arbitrul asistent. Alexandra nu vrea să fie tratată altfel decât un bărbat care e arbitru asistent deoarece face aceeaşi muncă. „Noi am ales sa facem asta şi trebuie să suportăm eventualele consecinţe fără discriminare de sex", adaugă tânăra.

Preferatele ei la mondiale

Alexandra spune că nu pierde un meci de la Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Ea crede că, până acum, acesta a fost unul surprinzător. „Ţin cu echipa Italiei pentru că sunt latini ca şi noi, sunt foşti campioni mondiali şi au jucători foarte buni. Îmi place foarte mult şi echipa Argentinei care cred că are şanse reale să ajungă în finală şi chiar să câştige cupa. Asta deoarece îl are antrenor pe Maradona, iar când spui Maradona nu mai e nevoie de alte prezentări. E cel mai bun", este de părere Alexandra.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

Cine crezi că va ajunge în finala campionatului mondial de fotbal ?

Îmi doresc ca echipa Argentinei să se califice în finală. În actualul campionat au fost atâtea surprize încât e greu să dai pronosticuri. Cealaltă echipă calificată în marea finală ar putea fi Spania deoarece are jucători foarte buni. În plus, regret enorm că ai noştrii nu sunt acolo, e greu să-i priveşti pe alţii.

Ce partidă ţi-ai dori să arbitrezi ?

Vreau să arbitrez un meci dintre Steaua şi Dinamo. Îmi doresc să ajung cât mai sus în arbitraj. FIFA e visul fiecărui arbitru, însă până acolo e drum lung.

PROFIL

Născută: 3 decembrie 1989, Dej

Familie:  are o soră de 15 ani, care urmează cursurile de arbitraj

Studii: este în ultimul an la Facultatea de Ştiinţe Politice şi ale Comunicării de la UBB Cluj-Napoca

Ce-i place

Alexandra apreciază la oameni cinstea, corectitudinea şi sinceritatea. Mâncarea ei preferată este pizza, de unde şi pasiunea pentru Italia. „Pe pizza nu pun decât muşchi file, mozzarela şi ciuperci", spune tânăra. Ei îi mai plac filmele romantice şi limba franceză. Îşi doreşte să viziteze Parisul, pe care-l consideră cel mai frumos oraş din lume.

Ce nu-i place

Detestă mincinoşii şi ipocriţii. Nu-i place că tinerii petrec prea mult timp în faţa calculatorului în loc să facă sport. „În ziua de azi se face prea puţină educaţie fizică, chiar în şcoală. Lumea nu conştientizează importanţa mişcării pentru organism şi e mare păcat", mărturiseşte Alexandra. Urăşte zilele în care pierde echipa ei preferată de fotbal, Dinamo.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite