Bistriţa: Şmecher cu BMW şi permis de 12 zile a condus beat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer de 24 de ani din Bistriţa, aflat la volanul unui BMW, a produs în această dimineaţa un accident de circulaţie chiar în faţa sediului Poliţiei, după ce a pierdut controlul asupra volanului, a intrat în doi copaci de pe marginea drumului şi s-a oprit într-un stâlp de iluminat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Claudia Rădoi, şoferul, care avea permis de conducere doar de 12 zile, conducea băut. Şoferul şi pasagerul din dreapta  au scăpat cu răni uşoare.

„La spital au ajuns doi tineri: unul de 27 de ani şi un altul de 24, amândoi din Bistriţa. Băiatul de 27 de ani are traumatism cranio-cerebral închis şi impregnaţie alcoolică, iar cel de 24 de ani are tot aşa traumatism cranio-cerebral şi plagă şi era în stare de ebrietate. Cei doi sunt internaţi la secţia de Chirurgie  şi starea lor este stabilă. Râmân internaţi pentru monitorizare şi tratament", explică Gabriela Remeş, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Tânărul va fi cercetat pentru conducere în stare de ebrietate şi vătămare corporală din culpă. 

UPDATE: BMW-ul este variat total

Potrivit administratorului firmei de tractări care a ridicat maşina implicată în accidentul de azi-dimineaţă, autovehiculul nu mai poate fi salvat. „Modelul acesta , din 2003, costă în jude de 5.000 de euro, iar avaria este totală. Nu mai poate fi salvată. Nu ştiu dacă şoferul avea asigurare“, precizează administratorul unei firme de tractări din Bistriţa.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite