Bistriţa: 260.000 lei pentru schi în Wonderland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia locală a alocat 260.000 de lei pentru proiectarea unei pârtii de schi în Wonderland, o idee mai veche a primarului Bistriţei, Ovidiu Creţu. Anunţul a fost postat, luna trecută, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Potrivit anunţului, licitaţia va avea loc luna aceasta, iar Primăria Bistriţa va încheia un contract cu firma ce va oferi cel mai scăzut preţ pentru realizarea lucrării.

Pentru anul care abia a început, Primăria Bistriţa are două proiecte foarte importante: Planul Integrat de Dezvoltare a Municipiului şi Complexul sportiv şi de agrement Wonderland. Pentru acesta din urmă s-a postat recent un anunţ de atribuire a lucrărilor de amenajare a pârtiei de schi de pe Dealul Cocoşului, anunţ pus pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, un portal naţional. Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, spune că documentaţia tehnică este definitivată. „În luna decembrie a fost dat anunţul pe SEAP, iar în cursul acestei luni se va organiza licitaţia. Contractul se va încheia cu firma care va oferi cel mai mic preţ", spune Creţu.

Pentru proiectarea pârtiei Primăria a alocat 260.000 de lei, iar primarul susţine că pârtiile vor fi gata peste un an, în 2012. Ofertele vor fi deschise în 20 ianuarie, urmând să fie preferată firma care va oferi cel mai scăzut preţ.

Pârtie cu 3 variante de coborâre

Proiectantul care va câştiga lucrarea va trebui să respecte Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat de Consiliul Local Bistriţa în ultima şedinţă de anul trecut. În plus, proiectantul va mai trebui să amenajeze pe zona înaltă a Dealului Cocoşului, zonă împădurită, o pistă de schi fond, după cum doreşte municipalitatea. În PUZ au fost stabilite locul în care se va amenaja pârtia şi dimensiunile acesteia. Viitoarea pârtie va fi amplasată pe direcţia sud-nord, va avea trei variante de coborâre: una de 1.062 de metri lungime, a doua de 875 de metri, iar a treia de 992 de metri.

Turiştii care se vor bucura de zăpadă în Wonderland vor avea la dispoziţie şi telescaune pentru a ajunge sus, pe pârtie. Instalaţia de telescaun va  avea 827 de metri.

Cai şi mountain bike

Potrivit aceluiaşi Plan Urbanistic Zonal, la Wonderland se vor realiza trasee de mountain bike şi o bază hipică. Acestea vor putea fi frecventate atât în sezonul rece, cât şi vara. Plimbările cu caii vor avea ca punct de plecare partea de nord a Dealului Cocoşului, unde va fi amenajată o bază hipică cu dotările necesare.

Wonderland se va întinde pe 282 de hectare. Complexul va cuprinde dotări pentru practicarea unor sporturi precum: schi, patinaj, înot, polo, baschet, badminton, tenis, fotbal, ciclism, călărie, golf. Wonderland va fi prevăzut şi cu spaţii de cazare şi birouri. În judeţ există pârtii doar la Piatra Fântânele, Valea Blaznei şi Valea Măriilor, iar o singură pârtie este omologată, cea de la Valea Blaznei.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite