Bistriţa : Viorel Luca şi-a dedicat 30 de ani din viaţă aceleaşi şcoli
0
Antrenor de nataţie într-un oraş în care bazinele de înot au fost mulţi ani doar un vis, profesorul Luca şi-a găsit vocaţia în învăţământ. De 10 ani este directorul uneia dintre cele mai dificile unităţi şcolare din Bistriţa, Şcoala Generală numărul 2.
Profesor de sport cu specializarea nataţie, Viorel Luca a practicat doar doi ani ca antrenor, imediat după absolvirea facultăţii, la începutul anilor 70 şi pentru o perioadă scurtă, prin 1990 în Libia, aşa ca să retrăiască experienţa. I-a plăcut înotul pe care îl exersa înainte de intrarea la Institutul de Sport din Bucureşti în Bistriţa, în aşa numita zonă de la Cascadă, un soi de ştrand natural închis în prezent, dar extrem de frecventat în anii 60. Şi-a ales o disciplină de specializare exotică pentru vremurile acelea, cu gândul de a rămâne într-un oraş universitar: „Doar marile oraşe precum Bucureştiul, Clujul sau Timişoara aveau în vremurile acelea bazine“, îşi aminteşte profesorul. Dar viaţa a vrut altfel şi după doi ani a ajuns la catedră.
De treizeci de ani profesorul Luca predă în aceeaşi şcoală, Generală numărul 2 din Bistriţa, un record greu de egalat. I-a văzut perioada de glorie, din anii 70 când cea mai veche şcoală românească din Bistriţa, fosta „Alexandru Odobescu“ atrăgea elevi performanţi, apoi decăderea odată cu populaţia şcolară de o anumită condiţie socială mutată în centrul istoric al oraşului şi în final, asumarea condiţiei şi concentrarea pe politica paşilor mici. De un deceniu conduce şcoala şi fiecare pas în plus e un succes. Nu are nostalgii după vremurile când şcoala se lua la întrecere cu celelate în materie de performanţă şcolară: „timpurile acelea se suprapun peste un sistem totalitar pe care nu-l pot regreta, aşa cum fac alţii. Singura nostalgie de atunci este eventual legată de tinereţea mea“, spune profesorul care admite totuşi că arondarea obligatorie a copiilor la şcoli în funcţie de domiciliu, practicată înainte de 1989 nu a fost tocmai o idee rea.
Se confundă cu viaţa şcolii
Profesorul Luca stă în şcoala sa de dimineaţa până seara, iar adeseori vine şi sâmbăta. Când este goală şcola îi vin mai bine ideile, crede el, este alta perspectiva: aici proiectează să mai construiască ceva, dincolo să mai repare altceva. S-a gospodărit bine: o parte din spaţiu este închiriat după amiaza Universităţii Vasile Goldiş, altă parte, în curtea şcolii, unei grădiniţe în limba engleză. O parte dintr-un teren de sport a devenit de trei ani teren amenajat sintetic, primul din Bistriţa cu fonduri private. Şcoala are fonduri proprii suficiente din care se fac investiţii, iar baza material este chiar de invidiat. Visează chiar şi la un bazin de înot de uz şcolar, iar idei are destule: “ în jur sunt foarte multe şcoli: Liceul de Arte. Liceul de Muzică, şcolile de incluziune, alte unităţi şcolare sunt foarte aproape, vă daţi seama că l-am putea folosi cu toţii?“ Pare o idee uşor avangardistă mai ales în vremuri de criză, însă încrederea poate muta chiar şi munţii.
Întrebare şi răspuns:
Care este proiectul care s-ar potrivi cel mai bine cu profilul şcolii pe care o conduceţi?
V.L. Probabil că „acea şcoală după şcoală“ în care copii rămân să-şi termine lecţiile, mai servesc şi o masă caldă , iar acasă nu mai au nevoie de cărţi şi caiete. S-ar preta şcolii noastre extraordinar de bine: copiii rămân cu ceva, sunt aici într-un loc primitor, nu stau în stradă. Apoi toate activităţile extracuriculare sunt foarte potrivite, avem o revistă şcolară foarte bună, proiecte cu Asociaţia Romani Criss, serbări deja tradiţionale cu nişte dansuri ţigăneşti extraordinare.
Ce-i place: tot ce-i frumos şi tot ce-i util, folositor omului. Crede în oamenii perseverenţi
Ce nu-i place : îl deranjează oamenii care nu respectă curăţenia, leneşii, cei lipsiţi de corectitudine.
Născut: 14 decembrie 1948, Bistriţa
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, 1970
Stare civilă: căsătorit, un copil
Se încarcă comentariile...
