Bistriţa-Năsăud a reuşit să taie 20% din cheltuieli în nouă luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Pintea, trezorierul-şef de la Finanţe
Ioan Pintea, trezorierul-şef de la Finanţe

Tăierea sporurilor şi salariilor a adus judeţul pe locul trei în ţară la economii. Bugetul a câştigat 48 milioane de lei din ajustările locale, potrivit cifrelor trezoreriei. La nivel naţional media economisirilor a fost de 12%, însă unele judeţe n-au reuşit să taie mai mult de cinci procente

Judeţul Bistriţa-Năsăud figurează pe poziţia a treia într-un top al Ministerului Finanţelor la capitolul economii făcute la buget după ajustările salariale. Potrivit datelor comparative între cheltuielile bugetare de pe primele nouă luni din 2010 faţă de aceeaşi perioadă din 2009 scăderea este de aproape 20 de procente. În faţa judeţului Bistriţa-Năsăud figurează doar Bucureştiul şi Aradul ,  în timp ce judeţe precumSatu Mare, Bihor, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Neamţ, Ialomiţa, Tulcea şi Botoşani n-au reuşit să scadă nici 10 procente.

Efectul tăierii sporurilor

Potrivit statisticilor Direcţiei de Finanţe Publice Bistriţa-Năsăud (DGFP) cheltuielile bugetare din judeţ au fost în primele nouă luni din 2009 de 210,2 milioane faţă de 174,7 milioane în aceeaşi perioadă din 2010. Directorul Trezoreriei Bistriţa-Năsăud , Ioan Pintea, cel care verifică lună de lună statele de salarii ale fiecărei instituţii bugetare din judeţ, crede că nu  ajustarea de 25 % din salariile bugetare explică această economie, pentru că reducerea se aplică doar de două luni:„ reducerea sporurilor prin Legea 330 a contribuit semnificativ la aceste economii, apoi multe instituţii au disponibilizat personal, este un efect cumulate", crede directorul Trezoriei. Potrivit finanţistului cel mai mult s-a simţit tăierea sporurilor aplicată de la începutul anului în Primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean, instituţii cu personal numeros şi sporuri multe, dar şi în instituţii deconcentrate precum APIA.„sporurile de la cele două instituţii le-am văzut eu când au depus bilanţurile în Trezorerie, erau exagerate. Prin comparaţie primăriile din Năsăud şi Beclean nu aveau aproape deloc", mai spune Pintea. Pe lângă ajustări, a contat şi regimul strict impus instituţiilor bugetare, care sunt urmărite lunar: „trebuie să respecte strict bugetele avizate de prefectură, n-au încotro", mai spune finanţistul.

Primăria Bistriţa a direcţionat către şcoli economiile făcute

Municipalitatea a economisit 818 mii lei anul acesta din cauza ajustărilor salariale şi a pierderii sporurilor. Cifra este menţionată în propunerea de rectificare a bugetului local supusă în această seară aprobării Consiliului Local. Banii reprezintă incclusiv aşa numitul spor de hrană votat în Consiliul Local dar respins în urma unui atac în contencios al Prefecturii : „Banii au fost prinşi în bugetul de anul acesta, însă nu au putuu fi cheltuiţi. Ne luptăm în continuare în instanţă dar nu vom avea o soluţie definitivă până anul viitor", explică primarul Ovidiu Creţu. Aşa că au fost dirijaţi pentru reparaţii în şcoli conform proiectului de rectificare bugetară.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite