Bistriţa : Ştefan Kocsis este specialist în kurtos kalacs(PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de 10 ani, Ştefan Kocsis găteşte pentru cei care vor să guste din cozonacul specific bucătăriei ungureşti. A învăţat reţeta de la bunici şi a promis că o va da mai departe urmaşilor săi.

Kurtos kalacs, sau colacul seciuesc este produsul alimentar care i-a marcat viaţa lui Ştefan Kocsis. Cozonacul era specialitatea casei, pe care toată familia o savura numai în zilele de sâmbătă. „Era lege la noi ca sâmbăta seara să gătim cozonac. Ne adunam toţi, ascultam muzică şi făceam cozonac la foc de tabără. Era o atmosferă plăcută“, îşi aminteşte Ştefan. Şi tot serile de sâmbătă erau cele în care bunicii îi învăţau pe nepoţi cum să pregătească aluatul pentru cozonac. „De mic copil am învăţat şi am desluşit tainele meseriei“, spune bărbatul.

Secretul stă în aluat


„Reţeta familiei rămâne în familie“.  Acesta este principiul de bază pe care Ştefan, dar şi sora şi verişorii l-au respectat toată viaţa. „Noi toţi ştim să gătim cozonac, dar fiecare suntem specialişti pe domeniul nostru. Bărbaţii se pricep cel mai bine la prăjit, iar femeile se ocupă de punerea aluatului pe băţ“, subliniază Ştefan. Cât despre reţetă, omul susţine că niciodată nu va divulga secretul acesteia şi că îl ştiu doar membrii familiei. Totuşi, un singur lucru se poate împărtăşi curioşilor: „totul constă în aluat“, precizează cu zâmbetul pe buze Ştefan.  Şi tot pentru curioşi Ştefan stă de dimineaţa până seara într-o căsuţă amenajată special în Bistriţa şi găteşte pentru cei care vor să cumpere cozonacul tradiţional. Au fost şi cumpărători care i-au oferit bani în schimbul reţetei de familie, dar fără nicio şansă de izbândă.

Fetiţa lui duce tradiţia mai departe

 Ştefan se mândreşte cu fetiţa lui de cinci ani care este gurmandul numărul unu în materie de cozonaci în familia  Kocsis. „Ei îi place foarte mult. În fiecare seară mă sună să îmi lase comanda ei specială : un kurtos cu vanilie şi zahăr“, povesteşte bărbatul. Ca să nu se piardă reţeta familiei, Ştefan a promis că o va învăţa şi pe fetiţa lui cum să gătească colacul secuiesc. Mare amator de cozonac este şi Ştefan. „Am deja o rutină. De doi ani de zile, în fiecare dimineaţă, la micul dejun mănânc cozonac cu lapte“, zice el.

A încercat de toate

Până să ajungă să gătească kurtos colacs în scop comercial, Ştefan a încercat mai multe meserii. A fost şofer, tâmplar, agent de pază, operator pentru roboţi industriali şi abia apoi a devenit bucătar de cozonaci. „Vedeţi, viaţa îţi oferă mult mai multe oportunităţi, dar fiecare până la urmă alege ce i se potriveşte cel mai bine. Deocamdată, aceasta este meseria care îmi place foarte mult. Peste tot a fost bine, dar aici e singurul loc unde pot să port tradiţia familiei mai departe“, spune Ştefan. 

Întrebări şi răspunsuri :

Ce vă mulţumeşte la meseria pe care o aveţi?
Cel mai satisfăcător lucru este atunci când omul căruia îi dau un cozonac să plece mulţumit de la mine. De fapt, prioritatea numărul unu este ca oamenii să fie mulţumiţi de cozonac şi să revină la mine. 
Care este felul de cozonac pe care îl preferaţi ?
Mie cel mai mult îmi place cozonacul cu scorţişoară. Dintotdeauna mi-a plăcut acest fel.

Ce-i  place: Să pescuiască şi ar fi în stare să lase orice la o parte pentru pescuit. Îi mai plac şi maşinile nemţeşti. În topul preferinţelor stă totuşi prăjitul de kurtos.
Ce nu-i place : Când îl întreabă oamenii care este secretul reţetei pentru cozonac. 

Profil :
Data naşterii : 25 septembrie 1979
Stare civilă : Căsătorit
Ocupaţie : bucătar-vânzător
Studii : Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarion“ Dej, secţia Informatică

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite