Bistriţa : Bianca Nica, o stea în devenire (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa :  Bianca Nica, o stea în devenire  (PORTRET)
Bistriţa : Bianca Nica, o stea în devenire (PORTRET)

La doar 13 ani a cântat deja de patru ori pentru bistriţeni cu ocazia zilelor oraşului. Studiază pian, dar îşi doreşte să ajungă una dintre vocile cunoscute ale ţării.

Bianca Nica este pasionată de muzică de când era mică. Aceasta a avut ca public mai întâi păpuşile şi copiii cu care se juca, apoi câţiva membrii ai familiei şi colegii de şcoală. Acum, la doar 13 ani, a ajuns să cânte şi pentru publicul larg.
„Mi-a plăcut întotdeauna să cânt. De fiecare dată când auzeam o melodie nouă la radio sau la televizor încercam să o reproduc. La grădiniţă, educatoarea mă punea întodeauna să cânt, toată lumea voia să mă audă cântând. Părinţii mei şi-au dat seama că am talent sau cel puţin o mare pasiune pentru muzică, aşa că m-au îndrumat la şcoala de muzică“, povesteşte micuţa cântăreaţă.

Fiind înscrisă de părinţi la liceul de muzică „Tudor Jarda“, Bianca a început să studieze pianul, instrument care îi place, dar nu a mulţumit-o. Fata şi-a dorit îndotdeauna să ia lecţii de canto. Aşa că în urmă cu un an şi jumătate s-a alăturat grupului „Chorus“ de la Casa Armatei. Totuşi, înainte să studieze canto, Bianca a cântat pentru publicul larg, fiind invitată de mai multe ori să urce pe scenă, cu ocazia sărbătorii oraşului. Deşi avea doar nouă ani când a cântat prima dată la zilele oraşului, Bianca nu a avut mari emoţii fiind obişnuită cu publicul de când era mică.
„Dorinţa mea de a cânta pe scenă s-a materializat în urmă cu câţiva ani când am fost invitată la «Zilele Bistriţei». Nu am avut mari emoţii atunci, eram deja obişnuită cu publicul de la şcoală, pentru că noi dăm în fiecare semestru examen cu public. M-am pregătit şi am reuşit să aleg melodii care au plăcut şi publicului, dar care mi-a fost şi mie uşor să le învăţ“, povesteşte Bianca.

Vrea să cânte, nu să apară la televizor

Deşi deocamdată cântă cover-uri, neavând melodii proprii, Bianca încearcă să facă un mic album la care lucrează deja. „ Am înregistrat până acum două melodii country-pop, care vor fi incluse pe micul meu album. Sunt un mare fan Madonna şi mi-aş dori să includ pe album şi un cover după melodia Frozen, dar asta depinde foarte multe de profesorul meu de canto. În plus sper ca la acest album să reuşesc să fac şi o lansare“ povesteşte Bianca despre planurile sale de viitor. Mica artistă îşi doreşte să ajungă o cântăreaţă de valoare, nu una care să aibă multe apariţii TV. „ Cred în muzica de calitate, vreau să fac muzică de calitate, am compus deja câteva piese dar încă nu le-am făcut instrumentaţie. Deşi acum cânt doar cover-uri, cred că este suficient pentru vârsta mea şi îmi doresc să ajung o artistă de valoare nu să apar mereu la televizor, deşi este important şi acest lucru pentru un artist“

Ce-i place:

Bianca este un fan înrăit al Madonnei, motiv pentru care în ultima vreme adună cât mai multe informaţii despre idolul său pentru că aşa îi stă bine unui fan adevărat. Îi place foarte mult să danseze, iar printre pasiunile ei se numără cititul.

Ce nu-i place

Biancăi nu-i place matematica şi lecturile impuse şi nu îi place să intre într-o stare de plictiseală. „Nu-mi place matematica sau mai bine nu îmi plac exerciţiile pe care nu reuşesc să le înţeleg“ spune mica artistă.
 
Întrebări şi răspunsuri

Ce părere ai despe muzica românească?

Cred că există foarte multă muzică făcută în România care este de calitate, însă sunt foarte muţi care preiau de la alţi artişti îşi pun numele pe acea melodie şi spun că e a lor. Bine, lucru acesta se întâmplă peste tot în lume, aşa că românii de ce nu ar face-o. Şi eu cânt piese ale altor artişti, dar în momentul în care le cânt precizez că sunt cover-uri.

Cum crezi că te-a schimbat muzica?

Toată lumea spune că acei copii care studiază muzică sunt mai sensibili, mai temperaţi şi mai răbdători. Deocamdată nu ştiu dacă aceste calităţi le-am dobândit pentru că studiez muzica sau pentru că am început să cresc, şi maturizarea vine cu aceste calităţi.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite