Bistriţa : Adio grădiniţei de urgenţă!
0
Cei aproape 100 de copiii de la Grădiniţa nr. 2 nu vor mai mutaţi în grădiniţa privată. Proprietarul imobilului privat de pe strada George Coşbuc, nr. 29, s-a răzgândit şi nu mai vrea să închiereze spaţiul
Contractul semnat între Primăria Bistriţa şi Klein Robert, proprietarul grădiniţei private de pe strada Coşbuc a fost anulat. Potrivit viecprimarului Florin Găurean, proprietarul s-a răzgândit după semnarea contractului şi nu a mai fost de acord cu termenul de închiriere prevăzut. „Ulterior încheierii şedinţei prin care s-a votat proiectul de închiere a spaţiului, proprietarul a avut unele solicitări ce nu au mai putut fi luate în calcul, dat fiind termenul scurt până la începerea şcolii. Nemulţumirile nu au vizat aspecte financiare. Proprietarul a dorit reducerea perioadei de închiriere de la trei la doi ani”, a explicat viceprimarul.
Copiii vor fi mutaţi la Grigore Moisil
Cei aproape 100 de copii, înscrişi la Grădiniţa nr.2, nu vor rămâne pe drumuri. Florin Găurean spune că aceştia vor fi mutaţi în trei săli de la Grupul Şcolar Grigore Moisil. „Am redus cantitatea de lucrări de acolo, ca să fie terminate la timp aceste săli. Nu vor fi probleme la începerea şcolii”, a mai precizat Găurean. Primăria a dorit închirierea unui spaţiu privat pentru copiiii de la Grădiniţa nr. 2 , după ce locaţia iniţială pentru mutare nu putea fi reabilitată la timp. Grădiniţa nr. 2 a fost închisă în luna aprilie, din cauza unor probleme la structura de rezistenţă a clădirii.