Bistriţa: Accident pe Bulevardul Republicii (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident s-a petrecut în Bistriţa, în jurul orei 12 şi jumătate noaptea, pe Bulevardul Republicii, în faţa Colegiului Naţional Andrei Mureşanu.

Potrivit citynews.ro, la faţa locului a intervenit un echipaj SMURD. Din primele informaţii reiese că în urma accidentului au rezultat mai multe victime.

Şoferul unui autoturism Ford Mondeo, un tânăr în vârstă de 22 de ani, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac aflat pe scuarul care desparte cele două sensuri de mers de pe Bulevardul Republicii.

Autoturismul circula dinspre strada 1 Decembrie înspre strada Gării. În autoturism se aflau şoferul şi încă doi pasageri. Scoaterea celor trei victime din autoturism de către pompierii de la Descarcerare a durat aproximativ o oră.

Cei trei tineri au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judetean, aceştia fiind conştienţi.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite