Bani risipiţi pe sedii APIA în Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

APIA Bistriţa-Năsăud îşi construieşte trei sedii de 900  de mii de lei. Două clădiri, din Teaca şi Lechinţa sunt aproape finalizate, iar în Bistriţa licitaţia pentru ridicarea unui alt sediu judeţean este programată luni. Noul imobil din Bistriţa va fi ridicat în curtea sediului actual din strada Tărpiului, şi el  renovat recent, iar pretextul investiţiei este lipsa unei săli de conferinţe

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud se pregăteşte să-şi ridice un sediu nou în curtea imobilului în care funcţionează de trei  ani, din strada Tărpiului. Investiţia, pentru care există deja 400 de mii de lei alocaţi de la bugetul naţional este justificată de oficialii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în agricultură prin lipsa spaţiului:  „Ne-am mutat în 2007, dar spaţiul este impropriu. Atunci când avem activitate multă, fermierii îşi completează în picioare sau pe genunchi cererile", explică Emil Scurtu, directorul executiv de la APIA Bistriţa-Năsăud. Acesta spune şi că imobilul nu are sală de videoconferinţă şi dotări pentru persoanele cu handicap. Imobilul actual, aflat în proprietatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost renovat la mutarea APIA din 2007.

Directorul adjunct al APIA Bistriţa-Năsăud, Sabin Cucean susţine şi el că banii alocaţi sunt pentru beneficiul clienţilor :„ Nu înţeleg de ce se face atâta tevatură pentru această investiţie, pentru că despre o investiţie este vorba şi nu de bani aruncaţi în vânt. Este vorba de sedii noi, de nivel european, confortul salariaţilor şi al fermierilor fiind un capitol important pentru noi", spune Cucean. El a mai precizat că APIA îşi ridică sedii noi în întreaga ţară, nu doar în judeţul Bistriţa-Năsăud: „ Banii pe care îi investim în aceste imobile nu sunt mulţi pentru ceea ce vrem să facem la Bistriţa, e preţul pieţei, unul rezonabil, toate sediile urmând să ne fie predate la cheie", susţine directorul adjunct al APIA Bistriţa-Năsăud.

Noua investiţie a celor de la APIA a stârnit nenumărate controverse. Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, care a amânat până luni semnarea certificatului de urbanism pentru sediul din strada Tărpiului spune că  alocarea unor asemenea bani pentru construcţii de sedii noi este inoportună în vremuri de austeritate: „Guvernul ne obligă pe noi să ne restrângem drastic cheltuielile făcute din banii noştri, în timp ce ei îşi permit să risipească astfel banii", spune primarul.

Două firme concurează pentru sediu

Licitaţia care va desemna firma câştigătoare ce se va ocupa de ridicarea noii clădiri a APIA Bistriţa-Năsăud este programată pentru luni, 9 august. Bătălia finală pentru cele 400 de mii de lei puşi în joc se va da între două societăţi de construcţii locale: SC Lariluc SRL Bistriţa, cea care ridică alte două sedii APIA în Teaca şi Lechinţa şi SC Frasinul SRL din localitatea Anieş.

Potrivit site-ului Sistemului Electronic pentru Achiziţii Publice, suma pusă în joc pentru investiţie este de peste 400 de mii de lei. Potrivit aceleaşi surse  viitorul sediu al APIA Bistriţa-Năsăud va avea 150 de mp, imobilul urmând să fie structurat pe două nivele, în caietul de sarcini existând trecute şi o baie şi o cameră specială pentru persoanele cu dizabilităţi. APIA mai construieşte alte două imobile noi-nouţe în Teaca şi Lechinţa, ale căror costuri depăşesc 500 de mii de lei. La nivelul APIA Bistriţa-Năsăud sunt angajaţi în cele 11 centre un număr de 118 angajaţi, în timp ce la Centrul local Bistriţa există 10 angajaţi.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite