Bistriţa : Portret: Simion Rosenberg a supravieţuit la Auschwitz
0
A supravieţuit exterminării evreilor după ce şi-a văzut părinţii şi fraţii masacraţi sub ochii lui
„Am văzut cum i-au omorât pe mama, pe tata şi pe fraţii mei, aşa cum văd acum depunerea asta de coroane”, povesteşte Simion Rosenberg, la comemorarea victimelor Holocaustului. La aproape 80 de ani, supravieţuitorul înfricoşătorului Auschwitz îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat de parcă ar fi fost ieri. Participă în fiecare an la ceremoniile de depunere de coroane în amintirea evreilor chinuiţi şi ucişi, dar spune că oricâte cărţi s-ar scrie şi oricâte filme s-ar regiza, nimeni nu poate să realizeze ce au trăit cu adevărat evreii deportaţi. Monumentul evreiesc din faţa Sinagogii, a fost contruit în 1945. Împreună cu alţi doi prieteni, Rosenberg spune că a cumpărat, în acel an, 1500 de kg de săpun nemţesc, despre care se spune că ar fi făcut din trupurile evreilor, şi l-au îngropat la temelia monumentului.
Imposibil de descris în cuvinte
Simion Rosenberg a avut o copilărie frumoasă, într-o familie bună, într-un sat cu oameni buni. Avea 13 ani, era în clasa a şaptea în satul său natal şi participa la o serbare şcolară. Când a ieşit de la şcoală, şi-a găsit casa înconjurată. „Casa în care stăteam cu părinţii şi fraţii, era înconjurată de soldaţii maghiari. Nu ne-au lăsat să ieşim. Am stat acolo vreo oră şi după vreo oră ne-au ridicat şi ne-au adus la Bistriţa, la Staţiunea Pomicolă. Acolo am stat o lună, după care ne-au îmbarcat în vagoane pentru vite, fără apă şi fără mâncare. Era sârmă ghimpată pe geamuri“, îşi aminteşte Rosenberg.
„Acum îmi dau seama ce înseamnă libertate şi sănătate“
Aşa se face, că la nici 14 ani, a fost deportat la Auschwitz, cu numărul 49 353 şi pus la munci grele. „Ce a fost acolo, nu se poate descrie în cuvinte. Oricâte cărţi s-ar scrie şi orice s-ar face, numai cei care au fost acolo ştiu ce a fost. Acum îmi dau seama ce înseamnă sănătate şi libertate. Lagărul avea 40 de kilometri, în lung şi-n lat, era înconjurat cu sârmă ghimpată, curent de înaltă tensiune şi ziduri înalte ca să nu fugă nimeni. Câtă bătaie am văzut acolo, cu zbiciuri de piele ne bătea. La 13 ani am lucrat în mină. Pe urmă, într-o fabrică de tunuri”, spune Rosenberg. Când a ieşit din lagăr, avea 18 kilograme. A trecut graniţa în Cehoslovacia, împreună cu un alt supravieţuitor. Au străbătut oraşe întregi pe jos pentru că toate liniile de cale ferată erau distruse. Într-un final, după ce a stat în spitale, a reuşit să-şi refacă viaţa alături de o femeie, soţia lui de astăzi, care îşi aminteşte şi acum că atunci atunci când l-a cunoscut era un tânăr foarte frumos.
Ce au făcut oamenii din Mărişel când v-au deportat?
Trăiam într-un sat cu oameni buni. Ne înţelegam bine şi ne înţelegem bine şi astăzi. Nu a fost nicio deosebire între noi. Când ne-au dus pe toţi la Bistriţa, au venit la Staţiunea Pomicolă cu căruţele să ne aducă pâine şi caş, dar jandarmii maghiari i-au bătut. Chiar şi aşa, ei tot veneau să ne aducă mâncare.
Vă amintiţi de momentul eliberării?
Era o poartă mare, cu lacăte groase... Când au venit ruşii, a dat unul cu tancul, s-a auzit o explozie şi au intrat în lagăr. Pe lângă tanc s-au adunat deţinuţii care mai erau în viaţă. A vorbit un căpitan rus, a zis că ştie ce am suferit, dar că suntem rugaţi să stăm în lagăr până ne va consulta un doctor şi ne va da şi ceva mâncare. Toţi l-au îmbrăţişta, săracul, s-a umplut de păduchi, îi şi văd cum îi umblau pe epoleţi.
Ce-i place
Se bucură cu adevărat de libertate, de o viaţă liniştită alături de soţie, de copii şi nepoţi
Ce nu-i place
Nu-i plac minciuna, oamenii lipsiţi de caracter şi care nu sunt de încredere.
NĂSCUT: 7 ianuarie, 1930 la Mărişel, Bistriţa-Năsăud
FAMILIE: Căsătorit
OCUPAŢIE: Pensionar
Se încarcă comentariile...
