Alexandru Mânzat este neamţul din Primăria Bistriţa

Translator pentru majoritatea delegaţiilor oficiale şi intermediar de ani buni a  relaţiilor Bistriţei cu spaţiul german, Mânzat este neamţ doar prin educaţie. Relaţiile sale cu această lume sunt atât de puternice, încât a fost cooptat onorific în Forumul German şi Asociaţia saşilor stabiliţi în străinătate.

Nu are nicio picătură de sânge german în vine, însă vorbeşte limba lui Goethe precum un nativ şi a devenit translatorul preferat la majoritatea întâlnirilor oficiale şi neoficiale româno germane din Bistriţa. Absolvent de Horticultură, Alexandru  Mânzat s-a familiarizat cu limba germană din primii ani de şcoală şi a deprins scrisul în limba română în paralel cu cel înlimba germană. Recunoaşte că a avut noroc  că înBistriţa exista încă la începutul anilor 70 şcoală de limba germană cu dascăli de excepţie: „la Liviu Rebreanu era  o şcoală bună în limba germană, mulţi români îşi dădeau copiii acolo", îşi aminteşte Mânzat. Şi în gimnaziu a avut noroc: „La intrarea în clasa a V-a a apărut un ordin că au voie să continue în limba germană doar cei care pot să-şi demonstreze ascendenţa familială. Pentru că jumătate nu ne încadram în cerinţe , celeilalte clase formată din români  ni s-a predat tot după programa germană", îşi aminteşte Mânzat care acum le este recunoscător profesoarelor de vocaţie care predau germana la „Liviu Rebreanu" şi cărora le datorează şi formarea în spiritul culturii şi civilizaţiei germane.

Nu l-a tentat emigrarea

A văzut aproape tot ce înseamnă spaţiu germanic , dar şi francofon, a făcut stagii de pregătire în Olanda şi a bătut Statele Unite, însă spune că nici nu i-a trecut prin cap să rămână: „Am avut nenumărate ocazii, însă mi-am spus mereu că locul meu este aici. Dacă nu am rămas la 20 sau măcar 35 de ani, nu se pune problema să rămân acum la 41", spune Mânzat. A absolvit Facultatea de Horticultultură şi o vreme a crezut că va face carieră în acest domeniu. A lucrat la Staţiunea  de Cercetare Pomicolă din Bistriţa, dar şi în mediul privat: a fost manager regional pentru o companie americană de distribuţie de ierbicide, iar apoi director comercial la o altă companie care se ocupa cu seminţe de plante,  A făcut specializări în Statele Unite, dar şi în Olanda, Belgia şi Polonia. De la meseria sa de inginer a trecut la relaţii cu germanii şi a fost implicat în tot soiul de proiecte care implicau relaţii economice şi culturale cu spaţiul german. De trei ani lucrează la Direcţia de Integrare Europeană a Primăriei Bistriţa şi se ocupă tot de relaţiile cu germanii. După ce a a avut atât de multe joburi, Alexandru Mânzat spune că este pregătit pentru orice provocare profesională şi nu vrea să se cramponeze de un singur loc  de muncă: „Din niciun loc de muncă nu m-am dus cu ideea că vreau să ies la pensie de acolo",  o lecţie de viaţă pe care crede că ar trebui să şi-o asume cât mai mulţi români.

 Profil

Născut: 24 decembrie 1968, Bistriţa

Stare civilă: căsătorit

Studii: Facultatea de Horticultură, Cluj1994

Ce-i place: este adeptul punctualităţii, dar nu „neapărat a celei obsesive", apreciază oamenii care se ţin de cuvânt. Iubeşte animalele şi este pasionat de tot ce ţine de energia neconvenţională

Ce nu-i place: munca în zadar, în sensul fără scop concret, a efortului depus fără rost, îl deranjează gunoaiele omniprezente în parcări, pe spaţii verzi ori în locuri de recreere. : „ne plângem că nu vin străinii din cauza infrastructurii, dar şi pe aceea nenorocită pe care o avem e plin de gunoaie"

Întrebare şi răspuns

Ce parte din moştenirea saşilor crezi că ne-a marcat ca bistriţeni?

A.M: Cred că avem o doză de seriozitate în plus şi un mod de a lua lucrurile mai în serios decât în alte părţi ale ţării. În privinţa moştenirilor materiale cred că ar trebui să valorificăm mult mai bine ceea ce ne-au lăsat: oraşul vechi trebuie pus în valoare. E adevărat că lucrurile se mişcă în Bistriţa din acest punct de vedere, dar cred că ar trebui schimbat ritmul. Sunt case din centrul vechi, reabilitate de proprietarii lor sau clădirea noului centru de informare turistică, amenajat de primărie, care demonstrează că se poate.