Bistriţa: Portret/ Alexandra Uiuiu visează să ajungă în campionatul Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa: Portret/ Alexandra Uiuiu visează să ajungă în campionatul Rusiei
Bistriţa: Portret/ Alexandra Uiuiu visează să ajungă în campionatul Rusiei

Alexandra este fiica scriitorului, filosofului şi sociologului bistriţean, Alexandru Uiuiu, care i-a transmis pasiunea pentru... sport. Este una dintre cele mai promiţătoare jucătoare de baschet din România şi îmbină perfect forţa, ambiţia şi feminitatea.

Este una dintre cele mai promiţătoare jucătoare de baschet din România şi îmbină perfect forţa, ambiţia şi feminitatea
În copilărie, Alexandra Uiuiu nu prea şi-a pierdut vremea jucându-se cu păpuşile, „paradis” sau „elastic”. Avea patru tovarăşi care stăteau la ea pe stradă şi cu ei se lua la întreceri şi bătea mingea de fotbal. „Erau patru băieţi care stăteau pe o stradă cu mine, ne strângeam într-un parc şi ne jucam cu mingea de fotbal. Eram tot timpul într-o mare competiţie”, povesteşte Alexandra.

A evoluat cât ai dribla

După nenumărate meciuri cu băieţii, pe la 10 ani şi-a dat seama exact ce urmează să facă: baschet. A jucat întâi la echipa de junioare din Sibiu şi a trecut la senioare la vârsta de 16 ani. A jucat câţiva ani şi la echipa de senioare din Arad. După un sezon dificil, în care a stat mai mult pe bancă, la doar 19 ani, a semnat un contract pe un an cu o echipă din Austria. „A fost o experienţă foarte bună. Acolo mi-am recăpătat încrederea şi am câştigat şi mai multă experienţă în joc. În plus, m-am maturizat, pentru că acolo a trebuit să locuiesc şi să mă descurc singură”, spune jucătoarea. S-a întors din Austria cu siguranţa că a învăţat ce avea de învăţat acolo şi cu gânduri mari. Momentan, joacă la o echipă din Târgovişte, care îi dă încredere în cariera sportivă. „Proiectul echipei din Târgovişte este unul foarte mare şi promite multe. Avem opt jucătoare străine şi principalul nostru obiectiv este Cupa Europeană”, precizează sportiva.

Feminitatea cu mingea în mână

Alexandra este fiica scriitorului, filosofului şi sociologului bistriţean, Alexandru Uiuiu, care i-a transmis pasiunea pentru... sport. Acesta, a fost, la rândul lui handbalist. De la el a moştenit şi conformaţia fizică impozantă, dar şi forţa de a răzbate. Ca jucătoare este ambiţioasă, luptătoare şi perseverentă. Ca om, este deschisă, creativă şi afectuoasă. Iar ca femeie este convinsă că feminitatea transpare şi ţinând o minge de baschet în mână. Deşi s-a sugerat, după întoarcerea din Austria, că şi-ar dori o apariţie pe coperta unei reviste mondene, Alexandra este departe de superficialitatea mondenităţilor din România. Deocamdată, tot ce face face pentru baschet. Iar unul dintre regretele ei este că baschetul nu înfloreşte şi la Bistriţa, locul de care o leagă multe amintiri şi care o aşteaptă în fiecare vacanţă. „Mi-ar plăcea să văd că începe să fie şi acolo baschet, nu doar fotbal. Am văzut atât de multe fete şi atât de mulţi băieţi jucând baschet în curtea şcolii şi cred că sunt o grămadă de oameni interesaţi”, spune Alexandra.

Ce este cel mai important într-un joc de echipă?

Relaţia dintre jucătoare, încrederea pe care o au una în alta şi, bineînţeles, şi relaţia cu antrenorul. Ca o echipă să se înţeleagă bine pe teren, trebuie să se înţeleagă şi înafara lui. Un joc de echipă se bazează pe echipă.

Care sunt principalele tale obiective?

Vreau să cresc în vloarea de la an la an, să joc în cât mai multe ţări şi campionate. Cel mai bun campionat este cel din Rusia şi sper să ajung acolo în câţiva ani. Nu ştiu dacă sunt printre cele mai bune jucătoare din ţară, dar sunt una dintre cele cu potenţial.

Ce-i place?

Iubeşte timpul petrecut împreună cu tatăl său, care îi ţine pumnii de fiecare dată când începe un nou sezon competiţional. Adoră vacanţele la Bistriţa sau la bunicii din Feldru. Înotul, călătoriile, călăria se numără printre lucrurile care îi fac viaţa mai frumoasă.

Ce nu-i place?

Superficialitatea şi minciuna nu sunt chestiuni care să o încânte. Dar nu insistă prea mult asupra lucrurilor care nu o încântă, pentru că, oricum, nu plac nimănui. De altfel, este prea concentrată asupra lucrurilor pozitive ca să le mai bage în seamă. 

Profil

NĂSCUTĂ
20 februarie 1989, Sibiu
EDUCAŢIE
Filologia în imba germană, liceul cu program sportiv
EXPERIENŢĂ
Baschetbalistă
FAMILIE
Necăsătorită

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite