Bistriţa : Agresorul din gară îşi terorizează vecinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care îl cunosc pe Nicolae Moldovan, bărbatul care a distrus trei locomotive joia trecută doar pentru că nu suporta sunetul lor, sunt şocaţi de violenţa bistriţeanului. Oamenii povestesc că bărbatul de 36 de ani nu e la prima ispravă de acest fel şi că mai mulţi vecini se tem de el.

Bistriţenii de pe strada Livezi, unde locuieşte Nicoale Moldovan, sunt îngroziţi de vecinul lor. Oamenii spun că l-au suprins de mai multe ori în excese de furie şi că nu-i pot face nimic, pentru că ştiu că are probleme psihice. Alina Pop locuişte pe strada Livezi de şase ani şi spune că îl cunoaşte pe Nicolae mai mult din auzite. „Fetiţa mi-a povestit ce s-a întâmplat, dar nu ştiu prea multe despre el. Pot să spun doar că, el are casa mai departe de noi şi la noi nu se aude nimic de gară. Nu ştiu ce o fi în capul lui de a zis că nu mai suportă zgomotul de la locomotive“, crede femeia.

Un alt vecin spune că bărbatul care a distrus trei locomotive are obiceiul să se ocupe de tot felul de găinării. „Face pe nebunul. Pe două vecine le terorizează pentru că i se pare lui că dau muzica tare. Se leagă de cei care au venit de curând pe stradă. Cu cei mai vechi nu are treabă“, spune Dorin Coman, un bistriţean de vârstă medie. Acesta adaugă că omul a mai făcut boacăne la viaţa lui. „A furat cheile de la o maşină. O dată, a luat o maşină şi a condus-o, la două vecine le-a mutat antenele parabolice pentru că îl supărau că bătea soarele în ele“, mai povesteşte vecinul.

Nicio plângere împortriva lui

Oamenii se tem atât de tare de vecinul lor încât nu vor să fie văzuţi nici măcar în apropierea casei acestuia. Chiar şi aşa, niciun vecin nu a depus plângere la poliţie, pe numele agresorului. Mai mult, surse din Poliţie spun că bărbatul are un cazier imaculat. „Nu a depus nimeni plângere, de teamă. E în stare de orice. Noi îi dăm pace, că nu vrem să avem probleme“, mărturiseşte un alt bistriţean.

Nicolae Moldovan a vandalizat, joi seara, mai multe becuri, alarme şi faruri de la trei locomotive din Gara Bistriţa. Omul a spart şi parbrizul unei maşini parcate pe strada Livezi, doar pentru că bărbatului nu i-a plăcut culoarea autoturismului.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite