Afinele bistriţene ajung dulceaţă în Austria şi Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producţia din acest an de fructe de pădure, în jur de 100 de tone, ia calea exportului. Şefii Centrului de fructe Bistriţa se plâng că producţia anului 2010 a fost greu încercată de îngheţ şi ploi dar şi de numărul mic de culegători

Anul acesta Direcţia Silvică Bistriţa  contează pe  o sută de tone de fructe de pădure, iar toată producţia va merge către export, în Ungaria, Austria şi Germania. Sezonul de recoltare a fructelor de pădure a început săptămâna trecută cu afine şi ceva mai timid cu zmeură.  Oficialii Direcţiei silvice spun că 2010 este departe de anii trecuţi, atât ca producţie cât şi ca preţuri pe pieţele de desfacere : „ploile şi îngheţul din parchetele bistriţene au făcut ca producţia să fie mai slabă decât anul trecut. În plus preţurile la care vindem sunt mai mici decât anul trecut din cauza recesiunii, explică Simion Bodor, şeful Centrului de fructe Bistriţa, aflat în subordinea Direcţiei Silvice.  „Anul acesta vom vinde la 1700 de euro tona, poate vom ajunge la 1800 dar nu mai mult, în timp ce anul trecut am vândut chiar şi cu 2000 de euro tona de afine", se plânge şeful Centrului de pădure. Cifrele anului 2010 sunt cu mult sub cele din 2008 când acelaşi centru a vândut în Italia chiar şi la 2800 de euro tona de afine, potrivit responsabililor Direcţiei Silvice Bistriţa.

Bistriţenii care anul trecut au vândut în Italia şi Luxemburg au pierdut deja aceste pieţe, dar s-au orientat către spaţiul germanic :  „încă negociem cu partenerii noştri tradiţionali din Italia,  poate finalizăm totuşi un contract. Concurenţa este însă foarte strânsă pe pieţele internaţionale", mai spune Bodor. Pentru că zmeura nu prea s-a făcut în judeţ, centrul de Fructe va apela la culegătorii din judeţele învecinate : „vom instala centre de preluare în Cluj şi Mureş, nu prea sunt încântaţi colegii noştri de acolo, însă asta este. Noi preluăm tot la 5-6 lei, aşa că nu le facem concurenţă", spun responsabilii Centrului de Fructe din Bistriţa.

.

Afectate de îngheţ

Condiţiile meteorologice nu au fost prea generoase cu producţia din acest an. Fructele au fost afectate de îngheţ, mai ales în zona Rodna şi Parva. „ Ceva mai bine au stat în acest an zonele Budac şi Zagra. ", spune directorul Romsilva Gheorghe Ivan. Acolo însă concurenţa firmelor private este acerbă :  „Ne luptăm cu privaţii, pentru achiziţia de la culegători. Ei urca preţul şi fac concurenţă neloială ",crede directorul Ivan.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite