Accident cu patru victime în localitatea Dipşa din Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane, printre care şi un copil, au fost implicate vineri dimineaţa într-un accident rutier petrecut în localitatea Dipşa. Doi dintre aceştia au fost transportaţi la UPU Bistriţa pentru îngrijiri medicale.

O familie care se întorcea de la muncă din Spania se îndrepta spre localitatea Tărpiu când şoferul care a mers după ei în Bucureşti a pierdut controlul maşinii şi a ajuns într-un şanţ în localitatea Dipşa. Un echipaj SMURD s-a deplasat la locul accidentului unde au acordat primul ajutor victimelor care au reuşit să iasă din maşină fără a fi nevoie de descarcerare.

„O autospecială de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă şi echipajul de prim ajutor din cadrul SMURD Bistriţa s-au deplasat la faţa locului. În maşina avariată erau patru pasageri, trei adulţi şi un minor, care au reuşit să iasă din autoturism fără intervenţia echipajului de descarcerare. Acesta din urmă a deconectat bornele de acumulatori pentru a preveni producerea unui incendiu. Două dintre victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Bistriţa", explică plutonierul Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN. 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite