A început goana după brazi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În oraş au apărut deja primele oferte în materie de pomi de Crăciun. Spre deosebire de alţi ani, ofertele sunt mai atrăgătoare, dar bistriţenii mai cumpătaţi, când vine vorba de a-şi cumpăra un brad.

Cu doar trei săptămâni înainte de sărbătorile de iarnă, oamenii sunt ademeniţi cu oferte tentante, atât din partea comercianţilor, cât şi din partea Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud în privinţa achiziţionării unui pom de Crăciun. Dacă preferă să aibă în casă un pom natural de Crăciun, bistriţenii pot să plătească pentru un exemplar între 20 şi câteva sute de lei, în funcţie de înălţimea pe care o are pomul dorit. Din cauza faptului că o bună parte din fondul forestier din Bistriţa-Năsăud a fost retrocedat foştilor proprietari, Direcţia Sivică nu se poate lăuda anul acesta cu exemplare de talie mare. La pepiniera de la Sărata vor fi scoşi la vânzare peste 1.000 de molizi argintii, care măsoară între 80 de centimetri şi un metru şi care pot fi distribuiţi cu tot cu pământ la rădăcină sau puşi direct în ghiveci. Un astfel de molid costă cel puţin 60 de lei, la care se poate adăuga aproape 10 lei, preţul ghiveciului. „Brăduleţul poate servi pe post de pom de Crăciun chiar şi zece ani de acum încolo. Avantajul lor este că pot fi utilizaţi şi ca pom decorativ în grădini", spune Gheorghe Ivan, şeful Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud.

Transport în regim de taxi pentru brazi

Ca să îi încurajeze pe oameni să cumpere pomi naturali de la pepiniera de la Sărata, transportul este asigurat de cei de la Direcţia Silvică. Astfel că, pe lângă preţul pe care trebuie să îl achite pentru molidul pe care şi l-au ales, oamenii mai trebuie să mai plătească contravaloarea transportului în regim de taxi, de la Sărata până la domiciliul lor din Bistriţa. În cazul în care se face o comandă de trei pomi de Crăciun, transportul este gratuit, iar în cazul unei comenzi de peste 100 de bucăţi, recipientul în care sunt puşi pomii este de asemenea gratis.

Artificialii sunt ecologici

Pentru bistriţenii cu dare de mână şi nu numai, comercianţii din oraş se întrec în oferte tentante, legate în special de felul cum arată pomul de Crăciun. Brazii artificiali sunt decoraţi la modă, iar avantajul lor este că pot fi utilizaţi an de an, fără să le pice nici măcar un ac. Luxul curăţeniei costă însă. Un brad artificial împodobit la patru ace poate costa între 500 de lei şi 2.000 de lei.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite