ACUZAŢII GRAVE Un primar PSD susţine că preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud i-a cerut să dea declaraţii false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan (PSD), susţine că preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu (PDL), cercetat într-un dosar privind deturnări de fonduri, i-ar fi cerut, printr-un intermediar, să declare închiderea unor gropi de gunoi, din bani europeni, gropi desfiinţate cu mult timp înainte.

Ştefan Sângeorzan a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă, că preşedintele Consiliului Judeţean, Liviu Rusu (PDL), i-a cerut, prin intermediul unui agent economic, să declare, în fals, închiderea, cu bani europeni, a două gropi de gunoi din comuna pe care o conduce, depozite care nici măcar nu mai existau.

Sângeorzan a solicitat reprezentanţilor Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud informaţii în privinţa numărului gropilor de gunoi care au fost închise prin proiectul de management integrat al deşeurilor (pentru care este cercetat de DNA preşedintele CJ, Liviu Rusu - n.r.) şi câţi bani s-au încasat pentru această lucrare.

„Ştim că au fost alocaţi pentru închiderea gropilor neconforme 11 milioane de euro, dar mai ştim şi că 80% din gropi au fost închise de primari înainte să se demareze acest proiect. Am fost contactat de un agent economic trimis de Liviu Rusu (PDL) să semnez că au închis ei gropile de gunoi din Feldru şi Nepos, deşi fuseseră închise de un an în prezenţa ministrului Nemirschi. Nu am semnat, dar am informaţii că altcineva ar fi semnat în locul meu şi banii au fost luaţi şi poate se regăsesc în cei 1,8 milioane de euro care au fost luaţi şpagă", a declarat Sângeorzan, citat de Mediafax.

Edilul a susţinut că, după ce a refuzat să semneze, a primit mai multe controale din partea instituţiilor statului care au verificat şi amendat un magazin al soţiei sale.

Procurorii au emis, vineri şi sâmbătă, ordonanţe de reţinere pentru fostul secretar de stat Ioan Andreica, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Mihai Rusu, Lazăr Popescu, administrator al mai multor societăţi comerciale, Ioan Claudiu Sabău, Mihai Stănescu, administrator al SC Duo Mat SRL, şi Adrian Palade, fost subordonat al lui Andreica, şi au solicitat instanţei arestarea lor preventivă în dosarul privind deturnarea de fonduri şi corupţie în cazul atribuirii unor contracte de închidere a depozitelor de deşeuri.

Ulterior, Tribunalul Bucureşti a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului secretar de stat Ioan Andreica, a preşedintelui CJ Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu şi a altor patru inculpaţi reţinuţi în dosarul privind deturnarea de fonduri şi corupţie, aceştia fiind cercetaţi în libertate.

Ioan Andreica, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi respectiv în Ministerul Dezvoltării, este acuzat în acest dosar de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, trafic de influenţă, dare de mită, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi instigare la spălare de bani în formă continuată, iar Adrian Palade, fost subordonat al lui Andreica la MDRT, este cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite