12 lucruri surprinzătoare despre muncă. Ce se întâmplă când temperatura scade în birou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperatura care scade sub 20 de grade la locul de muncă îi face mai neproductivi pe angajaţi şi îi determină să facă erori. Şi îndeplinirea mai multor sarcini simultan la locul de muncă are efecte negative asupra creierului – coeficientul de inteligenţă pare să fie şi cu 10% mai redus.

Mii de studii şi sondaje s-au concentrat de-a lungul anilor asupra muncii şi a angajaţilor. Fact Retriever a adunat cele mai suprinzătoare statistici referitoare la muncă:

- Angajaţii care nu iau în serios politicile firmei unde lucrează au mai multe şanse să aibă succes şi să fie eficienţi în munca pe care o prestează.

- Cei care au parte de mai mult control asupra decorării şi aranjării spaţiului unde lucrează sunt mai sănătoşi şi fericiţi.

- Când temperatura de la birou este scăzută, sub 20 de grade Celsius, angajaţii fac cu 44% mai multe erori şi sunt mai puţin productivi decât atunci când temperatura este mai crescută.

- Deşi pare greu de crezut, unele studii arată că îndeplinirea simultană a mai multor sarcini la locul de muncă poate să scadă coeficientul de inteligenţă al unei persoane şi cu 10 procente.

- Munca nu te scapă de sărăcie. În jur de 40% din muncitori nu câştigă suficient pentru a scăpa de sărăcie.

- În medie, angajaţii muncesc între 40 şi 44 de ore pe săptămână. În Franţa, însă, se munceşte în jur de 35 de ore pe săptămână (7 ore pe zi, cu weekendurile libere), în timp ce în Coreea de Nord angajaţii ajung să petreacă la muncă şi 112 ore pe săptămână (16 ore zilnic, fără weekenduri libere).

muncitori coreea de nord nknews.org

Muncitorii din Coreea de Nord muncesc în medie 16 ore pe zi şi nu au weekenduri libere FOTO: nknews.org

- Aproape 80% dintre muncitorii americani nu sunt satisfăcuţi de joburile pe care le au.

- O persoană petrece în timpul vieţii, în medie, 90.000 de ore la muncă. 

- Biroul de la muncă adună de 400 de ori mai multe bacterii decât capacul de la vasul de toaletă.

- Persoanele care muncesc noaptea au de două ori mai multe şanse de a fi implicate într-un accident la muncă, decât cele care-şi desfăşoară activitatea în timpul zilei.

- În Rusia există 456 de joburi care le sunt interzise femeilor, pe motiv că sunt prea periculoase. Printre ele se numără şofer de camion sau căpitan de navă. 

- În Franţa, femeilor nu li se permite să presteze munci care presupun ridicarea încărcăturilor mai grele de 25 de kilograme.

Vă mai recomandăm:

12 lucruri necunoscute despre limbajul trupului. Cum a apărut încrucişatul degetelor pentru noroc

Ciudăţenii pe care nu le-ai ştiut despre aur. Deşi nu are gust, este comestibil şi folosit în bucătăriile lumii

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite