Stiri din Baia Mare

Ţiganii vor să zică „Tatăl Nostru“ în cartierul lor

21 martie 2010, 09:14 |  Autor: Anca Popescu | 

Cuvinte cheie: Baia Mare, Transilvania, Maramureş, Adevărul, ţigani, biserică,

Ca să ajungă la biserică, ţiganii se adună în grupuri şi merg pe jos mai mulţi kilometri.

Baia Mare

Ca să ajungă la biserică, ţiganii se adună în grupuri şi merg pe jos mai mulţi kilometri.

 

Peste 300 de romi de religie penticostală solicită Primăriei să ridice o biserică aproape de locuinţele lor. În prezent, membrii comunităţii sunt nevoiţi să meargă mai bine de doi kilometri pe jos până la cea mai apropiată biserică penticostală. Dacă doresc să se roage în centrul oraşului, au de mers chiar cinci kilometri.

Întrucât aproape toţi au venituri modeste, romii din zona străzilor Luminişului şi Horea nu îşi permit nici măcar să meargă cu autobuzul până la Biserică, astfel că renunţă la rugăciuni din cauza drumului prea lung. „Sunt persoane care nu au mai mers să se roage de peste jumătate de an. Majoritatea copiilor nici nu ştiu «Tatăl Nostru»", a explicat liderul romilor, Gheorghe Gyulai.

Pastorul misionar Ioan Balazs spune că o parte dintre ţigani preferă să cumpere mâncare decât să dea aproape jumătate din salariu pentru a-şi duce toată familia la biserică. „Mulţi câştigă 500 de lei şi pentru că la noi slujbele sunt de trei ori pe săptămână, o singură persoană ar plăti lunar peste 15 lei. Având în vedere că fiecare familie are mulţi copii, suma ar ajunge la aproape jumătate de salariu. Aşa că mulţi  renunţă să mai vină la biserică", explică Ioan Balazs.

Au găsit soluţii

Pentru că îşi doresc cu orice preţ o biserică aproape de locul în care stau, romii au identificat deja două spaţii unde, spun ei, ar putea fi ridicat lăcaşul de cult. „Nu ne dorim o biserică mare, pentru că sigur nu vor veni toate cele 300 de persoane deodată. Dar avem neapărat nevoie. Avem chiar aici, aproape de locuinţe, două spaţii, unul lângă o centrală dezafectată şi un altul chiar peste drum de blocuri", a precizat liderul ţiganilor. Conform lui, romii au stabilit deja toate detaliile. „Nu se pune problema unui preot aici în zonă, pentru că eu am studii în domeniu. Am contactat deja două fundaţii, una din SUA şi alta din Germania, care ne-au promis că odată ce ridicăm biserica vom primi şi ajutoare - haine, alimente şi rechizite", a spus pastorul misionar Ioan Balazs.

Undă verde de la Primărie

Reprezentanţii autorităţilor locale spun că sunt de acord cu solitiările romilor. „În urmă cu doi ani am propus un proiect care prevede ridicarea unei biserici în zona respectivă, însă nu s-a mai întâmplat nimic", a precizat viceprimarul Mircea Dolha. Propunerile au rămas însă la acest stadiu, fără ca municipalitatea să ia măsuri suplimentare.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole