Stiri din Baia Mare

Şi-a dedicat viaţa tinerilor

6 februarie 2012, 09:20 |  Autor: Cosmin Carp | 

Cuvinte cheie: baia mare, maramures, adevarul, transilvania, dascal, profesori, campanie, psihologie, ,

Amelia Bănică predă psihologia din 2008

Baia Mare

Amelia Bănică predă psihologia din 2008

 

Amelia Bănică (Baciu) este profesoara care ocupă poziţia a treia în campania „Profesorii cu care Baia Mare se mândreşte". Băimăreanca şi-a dedicat ultimii 15 ani tinerilor, şi îndrumării acestora pe drumul care şi-l doresc cu adevărat. Amelia Bănică este profesoară de psihologie la Liceul de Artă din Baia Mare.

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie profesoară şi visul său a devenit realitate. „De la patru ani mă jucam cu cataloagele. Aveam cinci membrii din familie care lucrau în învăţământ şi inevitabil asta mi-am dorit să fac şi eu. Şcoala generală, liceul şi prima facultate le-am făcut în Piteşti pentru că eu m-am născut în Râmnicu Vâlcea", povesteşte profesoara.

După ce a terminat Politehnica în Piteşti, Amelia Baciu a predat câţiva ani materia de specialitate, însă a ştiut tot timpul că îşi doreşte să lucreze mai mult cu copiii. După mai mulţi ani petrecuţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean, la îndemnul fiului ei, Amlia Bănică s-a decis să urmeze cursurile Facultăţii de Ştiinţe Socio Umane-Psihologie, materie pe care o predă din 2008 la Liceul de Artă din Baia Mare. „Fiul meu a terminat la acest liceu şi de multe ori mi-a spus că ar fi foarte bine dacă aş putea să-i îndrum şi pe colegii săi pe un drum mai bun. Mi-a plăcut tot timpul să ascult problemele copiilor şi să încerc să-i ajut. Mai mult, această materie îţi oferă şi o satisfacţie interioară inexplicabilă. Nimic nu se compară cu bucuria pe care o simţi când poţi să ajuţi un elev la nevoie", mai spune profesoara.

Crede că pshilogia nu este înţeleasă cum ar trebui

Nu consideră că materia pe care o predă este cea mai importantă, însă face parte din acele materii care nu ar trebui să lipsească din orarul tinerilor. „Pshologia ajută elevii să se cunoască, să se accepte aşa cum sunt, să-şi dorească mai mult, să ştie cum se aleg deciziile importante în viaţă, dar şi cum să se comporte în familie. Mai mult, psihologia dezvoltă inteligenţa cognitivă", consideră Amelia Bănică.

Chiar dacă predă psihologia doar din 2008, băimăreanca şi-a dedicat timpul tinerilor încă din 1998 când a pus bazele Fundaţiei „Tineri pentru Tineri". A pus bazele a peste 15 proiecte destinate tinerilor, dar cel mai important ar fi proiectul „Evrika", destinat educaţiei pentru viaţa de familie.

Când vine vorba de viitor, profesoara spune că în următorii ani şi-ar dori să poată să-şi finalizeze toate proiectele începute şi să ajute la îmbunătăţirea conexiunii dintre psiholog şi copii.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    A fost găsit trupul elevului băimărean dispărut în zona lacului Apa. Fratele lui a făcut macabra descoperire

    Trupul lui Răzvan Mureșan, elev la Liceul Sportiv din Baia Mare, a fost descoperit vineri după- ...

    Baia Mare: Suveniruri unicat în Piaţa Millenium

    În magazinul Judithei Fuci toate obiectele sunt lucrate manual şi aparţin unor meşteri populari ...

    Baia Mare: Şcolarii îşi aleg liceul

    18 licee din Baia Mare vor încerca să convingă elevii de gimnaziu să aleagă unul dintre profile ...

    VIDEO DVD-ul cu filmul “Nunta mută”, lansat la o proiecţie specială

    Filmul „Nunta mută", regizat de Horaţiu Mălăele, va fi distribuit luni, 14 mai, împreună cu zia ...

    Nicoleta Mihaela Mihali, profesorul de pe locul al treilea în topul "Adevărul"

    Profesor psiholog la Şcoala cu clasele I - VIII „Grigore Moisil” din Satu Mare, Nicoleta Mihael ...

    Târg de produse vintage şi handmade, la Antipa

    Bucureştenii sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică în curtea Muzeului Antipa, unde va avea loc un ...

    Cum îşi trăiesc viaţa în libertate tinerii penali

    Claudiu Hauptmann şi Andrei Maxim sunt acuzaţi de infracţiuni grave. Reşiţeanul de 20 de ani a ...

    Sforăi? Află ce risc de cancer ai!

    Persoanele care sforăie sunt mai predispuse la cancer, semnalează un studiu publicat de curând ...

    Liviu Pop, ministru interimar al Educaţiei, a scris greşit în CV numele inginerului "Saligny"

    Liviu Pop a scris greşit, atât în CV-ul postat pe blogul personal, cât şi în declaraţia de aver ...

    Graţiela Popa, profesoară de matematică: „Copiii mă încarcă cu energie pozitivă“

    Profesoara de matematică Graţiela Popa (48 ani) ocupă locul trei în topul „Profesorii cu care s ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole