Stiri din Baia Mare

Se schiază pe toate pârtiile din Maramureş – revista presei

14 martie 2010, 06:35 |  Autor: Monika Krajnik | 

Cuvinte cheie: Baia Mare, Transilvania, Maramureş, Adevărul, revista presei,

Reporterii Adevărului de Seară au trecut în revistă cele mai importante titluri din presa locală.

Baia Mare

Reporterii Adevărului de Seară au trecut în revistă cele mai importante titluri din presa locală.

 

Iarna nu se dă dusă din Maramureş şi le oferă schiorilor încă un weekend cu zăpadă. Un bărbat, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident de circulaţie pe strada Olteniei din Baia Mare. Retrocedarea pădurilor şi furtul de material lemnos: în atenţia Instituţiei Prefectului.

Condiţiile de schi din Maramureş sunt dintre cele mai bune, aşa că împătimiţii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi pe pârtii. În Borşa, ambele pârtii sunt deschise, stratul de zăpadă măsurând 30 de centimetri pe pârtia de sub Teleferic şi în jur de 45 cm pe pârtia de la Vârful Stiol. În Cavnic, e ca în poveştile cu crăiese. Atât pârtiile de la Roata, cât şi cele de la Icoana funcţionează în cele mai bune condiţii. La Roata sunt practicabile toate pârtiile, stratul de zăpadă măsurând 60 de centimetri pe Roata 1; 55 de contimetri pe Roata 2; 40 de centimetri pe pârtiile Rainer şi 50 pe Pârtia Albastră. Condiţiile de schi sunt foarte bune şi la Icoana, stratul de zăpadă fiind aici de circa 60 de centimetri. Administratorul pârtiilor de la Icoana, Cristian Costin, le-a mai pregătit o surpriză celor care vin la schi în acest weekend, şi anume un târg de schiuri şi de echipamente de iarnă vechi, unde cei prezenţi pot să vândă sau să cumpere aceste produse. Şi pe pârtiile de la Izvoare se poate schia în acest sfârşit de săptămână, pârtia Cora beneficiind de un strat de zăpadă de 40 de centimetri. Cu toate că pe pârtia de la Mogoşa stratul de zăpadă nu este unul foarte consistent, măsurând circa 30 de centimetri, se poate schia şi aici, condiţiile nefiind însă cele mai bune. Pârtiile de la Şuior funcţionează la capacitate maximă, aici înregistrându-se şi cel mai mare strat de zăpadă de pe pârtiile din judeţ, circa 80 de centimetri de omăt, informează emm.ro.

Un bărbat, aflat din câte se pare sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident de circulaţie pe strada Olteniei din Baia Mare. Ieri, 13 martie, în jurul orelor 15.00, şoferul în cauză a lovit mai multe autoturisme parcate pe partea dreaptă a drumului, a pierdut controlul volanului şi ajuns cu maşina (Opel) în blocul cu numărul 1. La faţa locului au ajuns imediat un echipaj SMURD, precum şi o maşină de poliţie. Şoferul, uşor accidentat, a fost preluat imediat de cadrele medicale, care i-au acordat primul ajutor şi l-au transportat la spital. Din fericire, în maşinile parcate nu se afla nicio persoană, aflăm de pe site-ul citynews.ro.

În ultima vreme, Instituţia Prefectului a acordat o atenţie deosebită problemelor legate de retrocedarea terenurilor forestire. Asta, după ce mai mulţi reprezentanţi ai administraţiilor din judeţ, ai comisiilor locale de fond funciar şi ai cetăţenilor au reclamat la Instituţia Prefectului că Ocoalele Silvice refuză să pună la dispoziţia primăriilor suprafeţele forestire care fac obiectul retrocedării. Mai mult, în această iarnă, Instituţia Prefectului a primit şi sesizări legate de exploatarea materialului lemnos din pădurile care au fost solicitate pentru retrocedare, precum şi din cele care au intrat în posesia composesoratelor din judeţ. O analiză a situaţiei din zona Sighetu Marmaţiei a fost efectuată zilele trecute, când reprezentanţii Instituţiei Prefectului au făcut o deplasare în Maramureşul istoric. Detalii despre rezultatele analizei aflaţi accesând infomm.ro.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole