Stiri din Baia Mare

Luminile Rotary se aprind mâine la Turnul lui Ştefan

22 februarie 2010, 10:18 |  Autor: Adina Codrean | 

Cuvinte cheie: Baia Mare, Transilvania, Maramureş, Adevărul, lumini, rotary,

Turnul lui Ştefan va fi luminat mâine seară.

Baia Mare

Turnul lui Ştefan va fi luminat mâine seară.

 

În 23 februarie, cu ocazia împlinirii a 105 ani de la înfiinţarea Rotary International, cluburile Rotary din România şi Moldova vor ilumina diverse clădiri reprezentative. În Baia Mare, mâine seară, se va „lumina" Turnul lui Ştefan.

„Considerăm cea mai reprezentativă clădire din municipiu", spune Alexandru Nicolici, fondatorul Clubului Rotary Baia Mare. Istoria Rotary în România începe în primăvara anului 1929, când, la Bucureşti, a luat fiinţă primul Club Rotary din România, din iniţiativa lui Christian Penescu - Kertsch, cel dintâi preşedinte. Cu nouă cluburi, în anul 1936 se creează Districtul românesc, care primeşte numărul 84. Efectul activităţii şi acţiunilor rotariene începe să se vadă pe întreg teritoriul ţării, dar, în plin avânt, mişcarea rotariană este interzisă de regimurile autoritare din toată ţara. În anul 1992, cu sprijinul rotarienilor francezi, se reînfiinţează Clubul Rotary Bucureşti. La 1 iulie 1996, România este definită de Rotary International drept zona de expansiune rotariană, împreună cu Republica Moldova, pentru că, în mai puţin de trei ani, numărul cluburilor să ajungă la 30. Se înregistrează şi două premiere absolute: primul club Rotary la Chişinău şi cel de-al doilea club de gen într-un oraş românesc, în capitală înfiinţându-se Clubul Rotary Bucureşti Continental. Acţiunile rotariene au adus în România şi Moldova aproape şase milioane de dolari în şase ani, drept pentru care reobţinerea statutului de district a devenit un imperativ. Acest eveniment s-a petrecut la 1 septembrie 1999, când comitetul Rotary International şi preşedintele Carlo Ravizza au decis ca în România şi Republica Moldova cluburile Rotary vor face parte din districtul numărul 2241. În prezent peste 2700 de rotarieni se întâlnesc în cele 92 de cluburi, cultivând spiritul carităţii şi bunăvoinţei.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole