Stiri din Baia Mare

Evaluatorii Schengen vin în Maramureş – revista presei

13 martie 2010, 06:02 |  Autor: Monika Krajnik | 

Cuvinte cheie: Baia Mare, Transilvania, Maramureş, Adevărul, revista presei,

Reporterii Adevărului de Seară au trecut în revistă cele mai importante titluri din presa locală.

Baia Mare

Reporterii Adevărului de Seară au trecut în revistă cele mai importante titluri din presa locală.

 

La sfârşitul acestei luni, evaluatorii vin în Maramureş pentru a vedea cum s-au implicat autorităţile în realizarea obiectivelor asumate pentru aderare. Au apărut ilegalităţi la concesionarea păşunii comunale la Deseşti. Firma care deszăpezeşte DN 18 a fost sancţionată pentru traficul greoi din Pasul Gutâi.

Prefectul Sandu Pocol s-a întâlnit cu conducerea IJPF Maramureş, în vederea cunoaşterii problemelor cu care se confruntă. Poliţiştii au solicitat intervenţia prefectului pentru urgentarea montării sistemului de monitorizare a traficului prin PTF Sighetu Marmaţiei. Camerele video ar fi trebuit să fie donate de către primăria municipiului, dar aceasta se pare ca a uitat de obligaţiile asumate. Prefectul a dat asigurări că va interveni imediat pe lângă Primărie şi camerele de supraveghere vor ajunge în vamă zilele următoare. La finele lunii martie, evaluatorii Shengen vin în Maramureşul istoric, pentru a vedea cum s-au implicat autorităţile în realizarea obiectivelor asumate pentru ca România să adere la Spaţiul Schengen, arată informatia-zilei.ro.

Au gestionat păşunea comunală, deşi nu au animale. Au beneficiat de fonduri pentru păşuni, iar acum s-au depistat ilegalităţi. Localnicii au făcut sesizări în repetate rânduri, dar măsurile au întârziat să apară. Situaţia s-a înregistrat la Deseşti şi este acum în atenţia autorităţilor judeţului. Reprezentanţii Instituţiei Prefectului s-au deplasat la Deseşti, ca un răspuns la solicitarea unor cetăţeni nemulţumiţi de modul în care a fost concesionată păşunea comunală. La întâlnirea cu primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale s-au prezentat şi cetăţenii. Discuţiile s-au purtat la biblioteca şcolii generale din Deseşti. Cetăţenii, fermieri, au acuzat modul defectuos în care s-au repartizat suprafeţele din păşunea comunală unor persoane care nu deţin animale şi care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu aveau acest drept, titrează infomm.ro.

Trafic greoi pe DN 18, în Pasul Gutâi, unde în seara zilei de ieri, 12 martie, mai multe TIR-uri au fost tractate în vârful muntelului, la Hanul Pintea, după ce nu au mai putut înainta singure. Zăpada de pe carosabil care a căzut până în jurul orei 22.00 a îngreunat circulaţia maşinilor prin Pasul Gutâi, mai ales că firma angajată să deszăpezească tronsonul se pare că şi-a încheiat socotelile cu iarna, pentru că nu a avut suficient nisip pe stoc şi nu a putut acţiona cu materiale antiderapante pentru a preveni incidente ca şi cele din seara trecută. A fost nevoie de intervenţia Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Maramureş, care a executat misiuni de patrulare în zonă şi a observat că nu se execută acţiuni de deszăpezire, în ciuda faptului că pe carosabil, în anumite porţiuni, se aşternuse un strat destul de consistent de zăpadă. Motivul a fost lipsa materialului antiderapant din stoc. Societatea care răspunde de deszăpezire a fost trasă la răspundere pentru lipsa nisipului, astfel încât administratorii acesteia s-ar putea să fie buni de plată, pentru că riscă o amendă de circa 6.000 de lei, potrivit normelor în vigoare, informează emm.ro.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole