Stiri din Baia Mare

Medic specialist oncolog, Dumitru Filip a luat la picior toţi munţii Maramureşului şi cunoaşte toate văile şi toate vârfurile muntoase din Transilvania.

Dumitru Filip este unul dintre cei mai titraţi medici oncologi din Maramureş. Mereu pus la punct cu ultimele noutăţi din domeniul medical, nu ratează niciun congres de specialitate unde are ocazia să se consulte cu colegi de breaslă din întreaga lume. Chiar dacă specialitatea lui nu este una dintre cele mai comode, spune că n-ar schimba-o pentru nimic în lume. „Consumul psihic este foarte mare. Laşi la fiecare pacient, la fiecare caz câte o mică parte din sufletul tău, dar mergi mai departe", spune medicul. Lunar, se confruntă cu 180 de internări, plus alţi 200 de pacienţi pe care îi consultă în cabinetul lui privat, dintre care, în medie, 50 - 60 sunt cazuri noi de cancer.

A vrut să devină profesor de educaţie fizică

De mic copil, Dumitru Filip şi-a dorit să facă sport de performanţă. Primii doi ani de liceu i-a făcut la o clasă de educaţie-fizică şi sport. „Eram un alergător de viteză destul de bun şi chiar credeam la acel moment că aş putea fi un bun profesor de educaţie fizică", spune Dumitru Filip. În clasa a XI-a, la îndemnul profesorului Stoicescu, s-a transferat la o clasă de biologie, la acelaşi liceu. „Îmi tot spunea profesorul că pot mai mult decât sport, că am cap pentru altceva", continuă acesta. A intrat din prima la Facultatea de Medicină din Cluj, chiar dacă a avut alţi opt tineri ca şi contracandidaţi.

Trei note de 9 în toată facultatea

Abia în anul doi de facultate, medicul specialist a decis că vrea să se specializeze în Oncologie. „Am început o lucrare despre cancer şi am făcut teste pe cobai. Am fost atât de încântat de rezultate, încât am decis să-mi aleg ca şi specializare Oncologia. Aşa mi s-a deschis apetitul pentru această specialitate", povesteşte Dumitru Filip. În cei cinci ani de facultate a reuşit performanţa să ia doar trei note de 9, la Histologie, Fiziopatologie şi Anatomopatologie. A terminat ca şef de promoţie şi, din 1985, este medic la Spitalul Judeţean din Baia Mare.

Cunoaşte toţi munţii din Maramureş

Dumitru Filip spune că i-a luat 15 ani să bată cu piciorul toţi munţii din Maramureş, dar nu renunţă. „Ultimul vârf, Ţibleşul, care are 1848 de metri, l-am urcat abia anul trecut", mărturiseşte oncologul. „Am crezut că nu mai ajungem înapoi jos, ne-a luat 11 ore, dar a meritat. Am ajuns uzi şi rupţi de oboseală, dar era ultima redută de cucerit", continuă acesta. Despre planurile de viitor, medicul spune că în următorii cinci ani va coborî sub 2.000 de metri, pentru că urcă anii şi scad înălţimile pe care le poţi prinde.

Întrebări şi răspunsuri

De-a lungul carierei de medic, aţi pus multe diagnostice. Aţi schimba ceva?

D.F.: Nu aş schimba nimic. Nu am cunoştinţă să fi greşit vreodată. Nimeni nu este perfect, doar perfectibil. Nu regret niciun diagnostic pus, niciun sfat dat, nicio prescripţie. Cât trăieşte, omul învaţă. Oncologia este una dintre ramurile medicale unde trebuie să fii mereu la punct cu ultimele descoperiri, cu ultimele noutăţi în domeniu, altfel rişti să „pierzi trenul".

Dacă nu eraţi medic, ce altă carieră aţi fi ales?

D.F.: La cât de mult iubesc muntele, în mod sigur eram hotelier sau meteorolog undeva la o cabană, în vârf de munte. Iarna, să schiez şi vara, să cutreier toate coclaurile, toţi munţii din zonă.

Ce-i place

Este pasionat de schi, joacă de două ori pe săptămână tenis de câmp, de 20 de ani cu aceeaşi gaşcă de prieteni, iubeşte muntele şi natura. Gurmand, nu rezistă la plăcinta cu brânză şi la cârnaţii de casă pe care îi savurează cu mare plăcere, chiar dacă tocmai s-a ridicat de la o masă copioasă. Lista lui de preferinţe culinare continuă cu roşiile, ceapa roşie şi usturoiul, pe care le mănâncă foarte des.

Ce nu-i place

Medicul detestă minciuna şi mincinoşii, parveniţii, lipsa de caracter şi mândria prost înţeleasă şi dusă la extrem. Nu este de acord cu numirile politice făcute în sistemul sanitar, făloşenia, programul fix şi şefii. Îi place să lucreze doar din plăcere, nu suportă să i se pună beţe în roate şi să nu fie apreciat pentru eforturile depuse.