Zece migranți și doi cetățeni români care i-au călăuzit spre frontieră au fost reținuți de polițiștii de frontieră sătmăreni. Migranții sunt cetățeni marocani și intenționau să ajungă în diferite state din vestul Europei, în speranța că-și vor găsi un loc de muncă.
În seara zilei de sâmbătă, acționând în baza unor informații, polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 02.30, pe raza localității Oar, la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră, lucrătorii PF au observat un grup de zece persoane care se îndrepta pe jos spre teritoriul statului vecin. Persoanele au fost reținute și conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare pentru cercetări. Între timp, un alt echipaj al STPF Satu Mare a identificat în trafic două autoturisme înmatriculate în Maramureș, autoturisme din care, la intrarea în localitatea Decebal, au coborât cele zece persoane care s-au îndreptat spre frontieră. Conducătorii auto ai celor două mașini au fost duși și ei la sediul STPF Satu Mare pentru verificări.
Din primele verificări s-a stabilit că mașinile erau conduse de Matei R., 32 de ani, din Finteușu Mic, județul Maramureș, și Gelu Mandache K., 27 de ani, din municipiul Baia Mare.
Cele zece persoane sunt din Maroc și au vârste cuprinse între 22 și 28 de ani. Unii dintre acești cetățeni au mai fost reținuți de lucrătorii Poliției de Frontieră, când au încercat să iasă ilegal din țară pe frontiera verde. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că persoanele reținute - cei zece marocani - intenționau să iasă ilegal din țară, pe frontiera verde, pentru ca ulterior să ajungă într-o țară din spațiul Schengen. Unul dintre conducătorii auto a declarat că în timp ce se afla în apropierea Gării CFR Baia Mare a fost abordat de un cetățean străin care i-ar fi cerut să-l transporte până în Oradea, împreună cu alte nouă persoane. Șoferul a fost de acord și i-a solicitat lui Gelu K. să meargă și el cu mașina pentru a-i putea transporta pe toți membrii grupului.
Contravaloarea transportului a fost stabilită la 200 euro. Au pornit la drum, iar pe traseu, după ieșirea din Satu Mare, cetățenii străini le-au făcut semn șoferilor să oprească, au coborât din mașini și au plecat spre frontieră, până când grupul a fost oprit de polițiștii de frontieră sătmăreni.
Acum, conducătorii auto sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar cei zece marocani pentru tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza