Stiri din Baia Mare

1,3 milioane de puieţi, plantaţi în Maramureş

14 martie 2010, 15:52 |  Autor: Monika Krajnik | 

Cuvinte cheie: Baia Mare, Transilvania, Maramureş, Adevărul, pădure, puieţi,

Suprafaţa care va fi împădurită luna aceasta în Maramureş este de 244 de hectare.

Baia Mare

Suprafaţa care va fi împădurită luna aceasta în Maramureş este de 244 de hectare.

 

Până în 15 aprilie, vor fi împădurite 244 de hectare defrişate. Cele 14 Ocoale Silvice din judeţ vor folosi pentru reîmpăduriri puieţi de răşinoase şi foioase care provin din pepinierele proprii.

Anual, perioada 15 martie - 15 aprilie este considerată „Luna pădurii", pentru că în aceste săptămâni se efectuează lucrări de plantare a puieţilor pe suprafeţele forestiere. Tradiţia datează din anul 1902, când ministrul Instrucţiunei Publice şi a Cultelor, Spiru Haret, a instituit „Luna sădirii pomilor".

Acţiunile care se vor desfăşura în „Luna plantării arborilor" sunt coordonate de Direcţia Silvică Maramureş, care a cooptat în program Prefectura Maramureş, Consiliul Judeţean, mai multe primării, precum şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. „Acţiunile trebuie să trezească în rândul  maramureşenilor şi, mai ales, a tinerilor, dragostea faţă de pădure, dar şi necesitatea ocrotirii codrului din Maramureş. Vom face tot posibilul să-i mobilizăm pe maramureşeni să participe la activităţile de împăduriri, la întreţinerea plantaţiilor tinere, precum şi la acţiunile de curăţare şi igienizare a pădurilor şi spaţiilor verzi", a declarat Gheorghe Petrovan, directorul Direcţiei Silvice Maramureş.

La toate Ocoalele Silvice, se vor organiza acţiuni de plantare a puieţilor cu participarea elevilor, a membrilor ONG-urilor, dar şi a reprezentanţilor organelor administrative locale.

400.000 de puieţi, exportaţi în alte judeţe

„Pe raza Ocolului Silvic Tăuţii Măgherăuş, avem cinci pepiniere de răşinoase şi foioase, cu puieţi viguroşi, apţi pentru plantare în această perioadă", a arătat Florin Vascul, şeful Ocolului Silvic Tăuţean. Pe plan judeţean, urmează a fi plantaţi 1.321.000 de puieţi. În plus, alţi 400.000 de puieţi vor fi „exportaţi" către direcţiile silvice din judeţele Suceava şi Bistriţa Năsăud.

„Suprafaţa care va fi împădurită luna aceasta în Maramureş este de 244 de hectare. Din păcate, nu vom avea cum acoperi toate golurile provocate de defrişările în masă ce au avut loc în ultimii ani, dar este un început promiţător", a subliniat Gheorghe Petrovan.

Directorul Direcţiei Silvice Maramureş a precizat că cele mai mari probleme în ceea ce priveşte defrişările s-au semnalat în rândul proprietarilor particulari de păduri, care nu au semnat un contract cu reprezentanţii silvici din teritoriu. „Singura soluţie pe care o întrevăd pentru a soluţiona aceste probleme ar fi constituirea acestor proprietari în asociaţii care să acceseze fonduri europene, iar din banii astfel obţinuţi să se efectueze reîmpăduririle necesare", a spus Petrovan.

Pentru împăduririle celor 244 hectare din judeţ, se vor folosi cu preponderenţă puieţi de molid, brad, gorun, stejar, salcâm, paltin şi fag.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Clubul „Dragonul“, pepinieră de campioni

    Înfiinţat în februarie 1993, Clubul Sportiv „Dragonul" a reuşit să obţină mii de medalii la c ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole