Tânăr de 24 de ani din Bacău, ucis sub roţile unei autoutilitare, în apropiere de Grigoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul de 24 de ani a fost ucis de o autoutilitară FOTO Adevărul
Tânărul de 24 de ani a fost ucis de o autoutilitară FOTO Adevărul

În această dimineaţă, pe drumul care face legătura între Bacău şi Moineşti a avut loc un accident rutier de pe urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani, din Bacău, care mergea la marginea carosabilului. Bărbatul a fost lovit de o autoutilitară, în timp ce acesta ocolea o remorcă parcată lângă stradă. Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice.

În această dimineaţă, pe drumul naţional DN 2G, în jurul orei 9, în apropierea localităţii Grigoreni a avut loc un accident rutier, de pe urma căruia şi-a pierdut viaţa un tânăr de 24 de ani. Conducătorul auto, în vârstă de 30 de ani, era la volanul unei autoutilitare. „Tânărul de 24 din Bacău a pătruns pe carosabil, pe o porţiune dintre o semiremorcă şi un autovehicol, parcate în afara drumului. În urma accidentului acesta a murit pe loc. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. In cauză s-a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ucidere din culpă“, a precizat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite