Primarul care îşi aruncă fecalele la gardul cimitirului sătesc. „Spune că este comuna lui şi că nu păţeşte nimic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Ştefănel Abdula (63 de ani), din comuna băcăuană Găiceana, a fost reclamat de săteni că răstoarnă vidanja cu fecale şi alte deşeuri menajere de acasă, pe terenul propriu, învecinat direct cu cimitirul. În imediata apropiere se află şi şcoala, casa edilului, dar şi biserica.

Sătenii au filmat atât momentul în care vidanja trage de la casa edilului fecalele, urina şi alte reziduri din fosă, dar şi momentul în care întreg conţinutul este răsturnat pe terenul din vecinătatea cimitirului, aflat la câteva sute de metri de şcoală. Tot acolo, edilul, care este acţionar la o firmă care exploatează lemnul, îşi aruncă şi rumeguşul. Garda de Mediu i-a interzis explicit lui Ştefănel Abdula (PSD), la începutul acestei luni, să mai polueze, cu menţiunea că altfel se vor aplica sancţiuni mai severe.

„L-am reclamat pe domnul Abdula la Mediu, la Ape şi la Instituţia Prefectului. Garda de Mediu ne-a dat dreptate şi i-a interzis să mai arunce fecalele lângă cimitir. Astă e respectul care-l arată bătrânilor şi celor morţi. Miroase în tot satul“, afirmă Gabriel Pipoş, localnic.

Garda de Mediu a verificat pe 30 martie situaţia din teren şi a constatat că Primăria foloseşte vidanja achiziţionată, deoarece în comuna Găiceana nu există sistem de canalizare, ci doar de alimentare cu apă potabilă, iar distanţa până la o staţie de epurare este foarte mare. „Primarul comunei Găiceana a fost avertizat privind neconformităţile constatate, urmând ca în cazul nerealizării măsurilor stabilite să se aplice sancţiuni mai severe, conform legii“, se arată în răspunsul semnat de comisarul-şef Tiberiu Ciobanu, în urma controlului efectuat de comisarul Titi Secară.

Mai mult, instituţia i-a interzis primarului să mai folosească vidanja şi a confirmat şi sesizarea referitoare la poluarea cu rumeguş. „Referitor la depozitarea de rumeguş, am identificat locul depozitării ca fiind terenul domnului Absula Ştefănel. Am stabilit măsura cu termen pentru ridicarea rumeguşului de pe acel teren şi predarea acestuia“, se mai arată în răspunsul instituţiei băcăuane.

„Oamenilor le este frică“

La doar câteva sute de metri de cimitirul din satul Găiceana se află şi biserica şi şcoala. „Aruncă odată la o lună-două, când i se umple fosa. Tot aici aruncă şi rumeguşul. Am o părere foarte proastă. Să arunce fecalele lângă cimitir… În apropiere este şcoala, terenul de sport. Se pot îmbolnăvi şi copii“, afirmă Dan Florea, din aceeaşi localitate. Problema este cunoascută de mai mulţi cetăţeni, dar unii dintre ei preferă să nu vorbească. „Oamenilor le este frică. Este primar de patru mandate, pe timpul comuniştilor tatăl lui a fost primar şi şef de CAP. Spune că e comuna lui şi nu păţeşte nimic, oriunde l-ai reclama“, mai spune Pipoş Gabriel.

Primarul Ştefănel Abdula nu a răspuns la telefonul reporterilor „Adevărul“, pentru a oferi un punct de vedere.

Primarul din localitatea băcăuană Găiceana, acuzat că aruncă mizeria din gospodăria lui lângă gardul cimitirului

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite