A intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate şi a fugit de la locul accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto Adevărul
foto Adevărul

Agenții de la Rutieră au fost sesizați pe 28 septembrie, în jurul orei 07.00, că în comuna băcăuană Pâncești s-a produs un accident de circulație cu victimă.

Din cercetări a rezultat că  A. Gabriel (25 de ani), din comuna Corbasca,  pe fondul vitezei excesive și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp de electricitate.

În urma impactului autovehiculul a fost avariat, pasagerul din dreapta a fost lovit, iar şoferul a părăsit locul accidentului.

"Conducătorul auto a depistat și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur in aerul expirat. În cauză s-a intocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviintarea organelor de poliție și conducerea unui autovehicul de către o persoană  care are o imbibație alcoolică în sânge peste limita legală", a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite