Ziua Muzeelor i-a mobilizat pe elevii băcăuani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexele muzeale din oraş s-au întrecut astăzi în a organiza tot felul de evenimente care să stârnească „apetitul“ publicului larg

Astfel, la Muzeul de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea“, zeci de elevi de la şcolile din oraş au putut admira pentru prima dată o serie de fotografii realizate de biologul Violeta Rang în pădurile din judeţ. Vizitatorii au mai putut urmări prezentări multimedia despre efectele nocive ale poluării, comportamentul animalelor, sau despre galaxii şi constelaţii.

Voiaj printre stele la Observator
Filme despre mediul înconjurător au mai rulat la Vivariu, de la primele ore ale dimineţii, dar şi la Observatorul Astronomic „Victor Anestin“. „Persoanele care au venit astăzi la noi au avut ocazia de a vedea un material legat de sondele spaţiale ce studiază planeta Marte şi diferite spectacole de planetariu. Acestea vor sta la dispoziţia publicului şi în următoarea perioadă“, ne-a declarat Maria Velea, muzeograf la Observator.


Ziua Muzeelor este sărbătorită la nivel mondial din anul 1977. „Scopul acestei aniversări este de a aduce în atenţia publicului larg munca mai puţin vizibilă a profesioniştilor din muzeele băcăuane care păstrează şi promovează patrimoniul deja existent. Tema de anul acesta a fost armonia socială deoarece noi oferim un cadru propice pentru interacţiunile între diferite culturi“, a explicat Gabriela Gurău, directorul Complexului „Ion Borcea“ din Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite