Bacău: La sate, ca-n Vestul Sălbatic: 150 de bătăi, tâlhării şi furturi în fiecare lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în oraşe numărul mare de infracţiuni nu mai este de mult o noutate, în mediul rural poliţiştii încep să se confrunte cu tot mai multe acte antisociale.

Poliţiştii băcăuani sunt îngrijoraţi de numărul de infracţiuni înregistrate în mediul rural. Potrivit oamenilor legii, aproape că nu există sfârşit de săptămână fără o altercaţie, o tâlhărie sau chiar o tentativă de omor. În ceea ce priveşte furturile, acestea sunt deja la ordinea zilei, iar hoţii profită de faptul că proprietarii nu iau măsurile elementare de siguranţă pentru a-şi proteja bunurile.

1.000 de infracţiuni contra persoanei

„În primele nouă luni ale anului 2009 a crescut numărul infracţiunilor contra persoanei şi cele contra patrimoniului în mediul rural“, precizează subinspectorul Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bacău. Alarmaţi, poliţiştii au decis să demareze o  campanie de prevenire a criminalităţii în mediul rural deoarece, spun ei, situaţia riscă să degenereze, iar locuitorii de la sate să nu mai aibă nici măcar o minimă siguranţă.

În primele nouă luni ale anului au fost constatate în mediul rural 174 furturi din locuinţe, cu 18 mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi 53 furturi de animale, tot cu 18 mai mult, faţă de 2008.

În privinţa infracţiunilor contra persoanei, de la începutul acestui an au fost înregistrate în mediul rural 1.101 astfel de cazuri, cu 34 în plus faţă de 2008. Poliţiştii speră ca iniţiativa lor să aibă efecte pozitive. Campania „Sate fără criminalitate“ se desfăşoară în 35 de comune ale judeţului Bacău, până pe 30 noiembrie, în parteneriat cu autorităţile locale ale celor 35 de comune.

„Poliţiştii de la posturile comunale vor realiza activităţi de informare şi pregătire a populaţiei cu privire la: prevenirea furturilor de animale, prevenirea faptelor cu violenţă, alcoolul - factor favorizant în comiterea de fapte antisociale, prevenirea implicării minorilor în fapte penale, prevenirea evenimentelor rutiere“, a încheiat Narcisa Butnaru.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite