VIDEO Cultură de canabis în cadă, descoperită de poliţiştii băcăuani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi, de 20 şi 39 de ani, au fost reţinuţi şi riscă până la 15 ani de închisoare după ce poliţiştii au găsit în balconul şi baia unuia dintre ei 52 de ghivece cu plante de canabis.  

Un tânăr de 20 de ani a fost prins în flagrant în timp ce încerca să  comercializeze canabis către doi consumatori. Ulterior, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare la locuinţa acestuia dar şi a altui cetățean de 39 de ani din municipiul Bacău, cu privire la care existau suspiciuni că este cultivator al plantelor halucinogene.

În apartament a fost găsită o cultură in-door de canabis în mediu controlat.  Astfel, în balcon şi baia imobilului se aflau 52 de ghivece cu plante de canabis în diferite stadii de creştere, în greutate totală de aproximativ 400 g.

Totodată au fost identificate şi ridicate obiecte şi aparatură necesare cultivării canabisului, respectiv tubulatură şi ventilatoare pentru aerisire, lămpi speciale pentru iluminat şi încălzit.

Din cercetări a rezultat că bărbatul de 39 de ani  a înfiinţat la domiciliul său o cultură de canabis, drogurile rezultate fiind comercializate zilnic, în principal prin intermediul tânărului de 20 de ani, dar şi direct, pentru sume cuprinse între 50 și 100 lei doza.

Faţă de cei doi bărbați procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite